Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pariurile online, condamnate la legalitate

Publicat in Jurnalul, marți 28 decembrie 2010 ·

Foto: Intact Images/Gazeta Sporturilor În condiţiile perioadei de criză pe care o traversăm, tot mai mulţi români încearcă să-şi rotunjească veniturile din jocuri de noroc, mai precis din pariuri sportive. Activitate care a fost şi rămâne o afacere din care poate câştiga multă lume. Doar că în România există acum o concurenţă neloială, motiv pentru care statul pierde sume importante.

Despre ce e vorba? Pariorii au două modalităţi de a paria: offline – la case (pe bilet) – sau în mediul on­li­ne. Dacă activitatea caselor este re­gle­mentată de Codul fiscal, acolo fiind specificate drepturile şi obli­ga­ţiile de plată ale jucătorilor, precum şi cele ale organizatorilor, cea din on­line a funcţionat la limita legii. Cele mai multe case online care sunt ac­ce­sate din România nu deţin li­cen­ţe de funcţionare, nefiind înregistrate, astfel că profiturile se duc în ţările de ori­gine. În general, în Malta şi în Gi­bral­tar. Astfel că taxarea caselor de pa­­riuri online era imposibilă. Pro­fi­tând de acest vid legislativ, mulţi din­tre operatorii online şi-au permis chel­­tuieli mari pe publicitate şi pe ima­­gine, statul asistând pasiv la aces­tă expansiune mediatică. Spre exemplu, Gamebookers a fost sponsor oficial al Ligii 1 la fotbal, sezonul 2009/2010, Bwin este încă unul dintre sponsorii secundari ai FC Steaua, Uni­­bet a fost sponsor la FC Rapid, Bet-at-Home este sponsor oficial al FR Handbal şi exemplele pot continua. Chiar dacă exista o hotărâre de Guvern care reglementa organiza­rea şi autorizarea jocurilor de noroc şi ca­re preciza că în România nu poţi funcţiona fără licenţă, iar condiţiile de licenţiere solicită ca operatorul să des­făşoare şi activităţi offline. Ceea ce nu e cazul la noi. Prin urmare, "coti­zan­tele" la stat erau doar casele offline, gen PublicBet, Stanleybet, Mo­zzart, Casa Pariurilor, Gsbet ori 1x2Bet Cafe Arena, asta ca să le me

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 25 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mașină a Poliției Locale Constanța, blocată în nisip, pe plajă. Un agent umblă desculţ, iar altul şi-a pus saci de gunoi peste încălţăminte | VIDEO

Libertatea acum 39 minute
Imagini virale cu doi agenţi care se chinuie să scoată o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online, relatează News.ro.

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 44 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante, se arată pe site-ul Administraţiei prezidenţiale. ”Sărbătoa

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 56 minute
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°