Blondă, sofisticată, serafică, filolog, o cunoştinţă de-a mea de la începutul anilor ’90 avea o soră brunetă, la fel de sofisticată şi serafică, tot filolog. Fetele stăteau împreună în casa părintească şi, ca tot filologul, au rămas neputincioase atunci cînd li s-a stricat televizorul, Diamant sau naiba ştie ce mutant fabricat la sfîrşitul Epocii de Aur – plini acei ani de metale şi pietre preţioase, nu? Fiindcă rabla nu putea fi resuscitată, surorile au căutat şi au găsit o soluţie de criză: ascultau Dallas-ul la radio, pe frecvenţa FM din banda estică, unde era pe atunci TVR-ul.
Aşa cum bănuiţi, poate, astăzi vreau să vă povestesc despre definitiv răposatul JR, posesorul celui mai urît caracter din ceea ce pe vremuri se numea Lumea Capitalului, dar şi al celei mai pocite pălării. Şi nu, articolul nu este despre Larry Hagman, actorul răpus, săptămîna trecută, de cancer la gît, la 81 de ani, ci despre personajul care a mîncat actorul pe dinăuntru, ca lupul lui Münchausen din cal, pînă cînd din acesta n-a mai rămas nimic.
Şi, mă rog, ce ne pasă nouă de JR?
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie Fiindcă – povestea chiar Larry Hagman pe BBC acum cîtăva vreme, atunci cînd a venit la noi ca să promoveze Lukoil – cineva s-a apropiat de actor şi i-a spus: „Îţi mulţumim, JR, pentru că ai salvat România!“. Reason, revista americană, ia această istorioară în serios, într-un material video postat online, şi formulează o serie de consideraţii previzibile. Dar, de fapt, de ce ne-a păsat de JR, şi nu de Rudy Jordache din Om bogat, om sărac sau de Bugs Bunny din Loonie Tunes? E drept, în primul rînd, în mentalul colectiv al acelor ani, Televiziunea era desigur sacrosanctă, iar cei care se vedeau îndeajuns pe ecranul clipocitor, albăstrui, al Diam
