Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 PLUS, nr. 314: Memorialul Sighet la majorat. Vreţi să înţelegeţi România de azi?

Publicat in Revista22, marți 8 februarie 2011 ·

Am transcris acest paragraf de la începuturile Memorialului, când instituţia de azi era numai idee şi vis, cu un sentiment de adâncă, aproape înspăimântată uimire în faţa actualităţii lui paradoxale. Paradoxale, pentru că, atunci când l-am scris, el se referea la situaţia noastră în contextul european: fusesem întotdeauna singuri pentru că fusesem diferiţi de cei din jurul nostru, şi necunoscuţi, pentru că nu avusesem norocul sau priceperea de a ne lăsa înglobaţi în grupări de interese culturale sau spirituale. În timp ce, azi, după 18 ani, singurătatea noastră şi tăcerea despre noi nu mai locuiesc în afara graniţelor, ci în interiorul lor, în noi înşine. După 18 ani de când a fost iniţiat, primul memorial al victimelor comunismului şi al rezistenţei la comunism din lume a fost realizat sub egida Consiliului Europei şi funcţionează în România, recunoscut în mod oficial ca unul dintre primele trei locuri ale memoriei europene. Un loc în care marile universităţi germane îşi trimit studenţii să facă practică despre istoria comunismului, o instituţie despre care se scriu teze de doctorat, se fac expoziţii itinerante pe continent şi apar în marile ziare şi în revistele de specialitate prezentări de-a dreptul entuziaste.

Dar toate acestea au legătură cu interesul şi sprijinul străinătăţii sau chiar se petrec în străinătate, aşa cum în străinătate, în mijlocul exilului, au luat fiinţă Association pour le Mémorial Sighet condusă la Paris de Maria Brătianu, grupurile de sprijin de la Los Angeles, New York şi München conduse de dr. Miron Costin, Vasile Cosma şi Gabriela Carp. În acest timp, în România – după ce s-a depăşit faza urii neacoperite de la începuturi, când oficiosul guvernului titra „Sacrilegiul de la Sighet“ şi vorbea despre vinderea suferinţei româ­nilor Consiliului Europei – s-a trecut la o mult mai perfidă şi mai nocivă formă de agresiune: eludarea. În

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 27 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 20 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°