Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadre didactice din Fălticeni au reprezentat judeţul în cadrul Acţiunii eTwinning a Comisiei Europene

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

În perioada 23-25 iunie, la Botoşani a avut loc Seminarul bilateral România-Moldova: eTwinning plus – oportunităţi de colaborare şcolară internaţională, la care au participat 50 de cadre didactice şi specialişti în educaţie din România (Bucureşti, Botoşani, Fălticeni, Alba Iulia, Beiuş, Iaşi, Bacău, Turda) şi din Republica Moldova

Aşa cum am aflat de la reprezentanta municipiului Fălticeni la această întâlnire, profesor Maricela Tuchiac, evenimentul şi-a propus să contribuie la iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte educaţionale de succes, prin colaborarea între cadre didactice din România şi din Moldova în cadrul Acţiunii eTwinning a Comisiei Europene.

În cele două zile, participanţii au avut ocazia să discute despre importanţa proiectelor eTwinning, să cunoască cele mai premiate proiecte româneşti şi să afle de la profesorii premiaţi în ce constă un proiect de bună calitate, să propună şi să iniţieze un proiect. Echipele de lucru au dezvoltat idei de proiecte eTwinning pentru a fi înscrise pe platformă (titlu, obiective, grupa de vârstă, activităţi, produse finale, evaluare).

„S-au compus mesaje de invitaţie pentru găsirea partenerilor şi s-au aprofundat informaţiile privind spaţiul virtual eTwinning şi instrumentele de lucru disponibile în acest spaţiu. S-au realizat şi exerciţii de simulare a încărcării ideilor de proiecte pe platforma eTwinning, pentru a facilita accesul profesorilor la realizarea unor proiecte de succes. Seminarul de la Botoşani a constituit o veritabilă punte de lansare pentru profesorii moldoveni dornici să se implice în proiecte”, a precizat prof. Maricela Tuchiac.

Activităţile s-au încheiat cu o vizită la Ipoteşti.

Acţiunea eTwinning a Comisiei Europene urmăreşte încă din anul 2004 dezvoltarea colaborării, atât între cadre didactice, cât şi între elevi. Această colaborare reuneşte profesori, elevi, bibliotecari

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°