Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Profesorii intră din nou în grevă (UPDATE)

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Decizia a fost luată azi, după ce o adresă de la Primărie şi Ministerul Finanţelor le cere şcolilor să calculeze salariile după OUG 41, ceea ce înseamnă lefuri cu circa 30% mai mici, pentru că astfel nu s-ar lua în calcul hotărârile judecătoreşti pe care le au profesori.

UPDATE ora 14.30: Profesorii suceveni au revenit în mare parte la ore azi, crezând că îşi vor primi salariile, aşa cum le-a fost promis la finalul săptămânii trecute, de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Chiar dacă orele s-au desfăşurat normal azi în unităţile şcolare în care s-a sistat greva, de mâine acţiunile de protest vor fi reluate.

„A venit o adresă în şcoală prin care ni se cere să calculăm necesarul pentru salariile pe luna februarie după ordonanţa 41, care este neconstituţională. Asta înseamnă să luăm salariile fără să se ţină cont de acele hotărâri judecătoreşti pe care le-am obţinut. Profesorii au semnat că de mâine intră din nou în grevă”, ne-a spus Costică Costan, liderul sindical al Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava.

Citeşte şi: Profesorii suceveni au cerut în stradă demisia lui Funeriu (FOTO)

Şcolile sucevene, blocate de grevă

100 de profesori suceveni participă la mitingul de la Bucureşti

Profesorii suceveni nu s-au lasat păcăliţi de promisiunea că astăzi îşi vor primi salariile pentru luna februarie pe card şi au hotărât să nu revină la şcoală până ce nu văd banii în cont.

Aproximativ 100 de dascăli s-au deplasat astăzi la Bucureşti pentru a participa la mitingul de la Ministerul Educaţiei în speranţa că ministrul Funeriu le va rezolva problema salariilor.

Aceştia sunt hotărâţi să îngheţe anul şcolar dacă situaţia nu revine la normal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 50 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 34 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 50 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 47 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 21 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°