Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucăm cu Argentina, dar cel devreme la anul!

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 august 2011 ·

La loc comanda în "cazul Argentina"! Lăsată cu ochii în soare de sud-ame­ricani după ce aceştia au decis în ul­timul moment să nu se mai prezinte la meciul pe care ar fi trebuit să-l susţină peste fix o săptămână la Bu­cureşti, FRF pare tentată să dea înapoi şi să renunţe la daunele financiare pe care vroia să le ceară la TAS şi la FIFA.

Optica federalilor s-a schimbat după ce preşedintele AFA, Julio Grondona, i-a trimis săptămâna trecută lui Mircea Sandu o scrisoare în care explică motivele pentru care a luat această decizie, manifestându-şi totodată disponibilitatea de a veni la Bucureşti pentru o partidă amicală în 2012 sau în 2013, tot la o dată FIFA.

Mai mult, omologul argentinian al "Naşului", care este şi vicepreşedinte al forului mondial, a precizat că va garanta prezenţa tuturor vedetelor din echipa "pumelor", urmând ca FRF să nu mai plătească nici un ban suplimentar, după ce a achitat deja 720.000 de dolari. În cazul în care meciul de săptămâna viitoare ar fi avut loc conform contractului iniţial, ar fi trebuit să le mai plătim argentinienilor o a treia rată, în valoare de 480.000 de dolari.

Ieri, Mircea Sandu le-a prezentat această variantă membrilor Comitetului Executiv, precizând totodată că o hotărâre finală va fi luată şi în funcţie de rezultatul unui sondaj efectuat pe site-ul FRF, precum şi în cadrul fun-clubului "tricolorilor". "Poate ar trebui să înţelegem că au avut şi ei probleme grave dacă au încălcat contractul. În loc de despăgubiri, aş prefera să ju­căm altădată cu ei, dar în nişte con­diţii financiare mai bune pentru noi", a spus ieri selecţionerul Victor Piţurcă.

Până la lămurirea situaţiei, este aproape sigur că peste o săp­tămână, la data la care urma să-i în­tâlnim pe Messi&Co., vom întâlni, în Austria, reprezentativa Uzbekista­nului.

La loc comanda în "cazul Argentina"! Lăsată cu ochi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 18 minute
Gândul vă prezintă în exclusivitate filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Știre în curs de actualizare

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 31 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 38 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum o ora
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°