Lăcaşul de cult a fost construit în secolul al XV-lea şi a aparţinut, pe rând, greco-catolicilor şi ortodocşilor. Mănăstirea Minoriţilor a fost supusă, de-a lungul vremii, mai multor lucrări de restaurare, adunând elemente de la stilul gotic timpuriu la cel târziu şi până la cel baroc.  Primele lucrări la Mănăstirea Minoriţilor s-au efectuat în 1494, iar apoi, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, ferestrele clădirii au fost schimbate în stil gotic. Lăcaşul a fost spaţiul în care se ţineau slujbele greco-catolicilor,  în vechea cetate,  dar şi martorul celor mai importante  evenimente ale bistriţenilor. În preajma lăcaşelor bisericeşti din vechiul burg, ziele de dumincă animau sufletul comunităţilor săseşti.

În descrierile istorice ale acelor vremuri este prezentată împortanţa slujbelor religioase, dar şi felul în care orice diferenţă de rang social a membrilor comunităţii dispărea în armonia spaţiului sacru al pereţilor din lăcaşele de cult. În cartea sa, „Bistriţa, nostalgii citadine”, Oscar Skrabel, consemnează obiceiul mersului la biserică, practicat în comunitatea săsească. „Niciodată liniştea nu era mai deplină în Târgul Bistriţei ca în dimineţile de duminică, când oraşul părea adormit şi pustiu (...) Mai târziu, când clopotele celor cinci biserici îşi îngânau tânguitoarea simfonie ce chema la slujbă, oraşul se înviora surprinzător. Se iveau atunci pe la porţi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, numeroşi orăşeni, ce inundau străzile urbei. Drumul spre biserică respecta un ritual anume: familiile mergeau izolate, în frunte cu copiii,  apoi bătrânii, ca cei în floarea vârstei să încheie grupul”.

Din hambar a ajuns biserică ortodoxă

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, după plecarea călugărilor minoriţi, Mănăstirea Minoriţilor a fost folosită ca depozit pentru vinuri şi cereale, apoi a  suferit adaptări specifice  sti