Alegerile locale din data de 10 iunie vor angrena peste o mie de lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor, care vor supraveghea procesul de votare.
Mai precis, pentru protecţia celor 541 de secţii de votare din judeţul Mureş, vor fi repartizaţi 506 poliţişti, 304 jandarmi, 236 lucrători pentru situaţii de urgenţă şi 13 angajați din alte structuri.
Pentru menţinerea ordinii publice vor fi angrenate circa 400 efective M.A.I, dintre care 240 poliţişti și 150 jandarmi. În localităţile unde există Poliţie locală, angajaţii acesteia au ca atribuţie, protecţia locurilor de afişaj electoral.
De asemenea, au fost deja dispuse măsuri privind pregătirea specifică a efectivelor în ceea ce priveşte însuşirea actelor normative specifice legislaţiei electorale, sens în care a fost realizat un Ghid legislativ, transmis către toate structurile M.A.I. implicate în gestionarea măsurilor de ordine publică cu ocazia desfăşurării alegerilor locale.
S-a constituit la nivel teritorial, Comandamentul Operaţional Judeţean format din reprezentanţii structurilor M.A.I. şi care este coordonat de către şeful IPJ Mureş. Acest Comandament Operaţional are misiunea de a asigura, în sistem integrat, activităţile de coordonare a misiunilor şi activităţile din competenţă, monitorizarea, centralizarea şi comunicarea datelor de interes operativ. Comandamentul Operaţional Judeţean se află sub coordonarea Centrului Operaţional de Comandă al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Fiecare incident va fi tratat cu operativitate, sens în care, la nivel M.A.I., a fost operaţionalizată o aplicaţie informatică pentru raportarea incidentelor electorale. Prin intermediul acestei aplicaţii, ce va cuprinde toate incidentele cu caracter electoral, se va urmări modul de soluţionare a fiecărui eveniment în parte, precum şi modul de intervenţie a structurilor implic