Managerul francez al echipei engleze Arsenal Londra, Arsene Wenger, crede că, în următorii zece ani, cele mai puternice cluburi europene îşi vor forma o competiţie separată pentru a-şi maximiza profiturile, scrie publicaţia "The Guardian". Sursa: Rompres
Francezul a precizat că nu are nimic împotriva actualului format al Ligii Campionilor, însă el a adăugat că, în viitor, se va ajunge la instituirea unei competiţii exclusiviste.
"Cred că este mai probabilă formarea unui campionat european pentru cluburi decât o competiţie care permite accesul unei singure echipe dintr-o anumită ţară", a spus Wenger, adăugând că "ligile naţionale vor supravieţui, dar, poate peste 10 ani, se va crea o ligă europeană". "Nu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla, însă am auzit mai multe propuneri în acest sens, în special din partea cluburilor care nu îşi mai pot mări veniturile", a precizat tehnicianul francez.
Profit sau merit sportiv?
Cu toate acestea, Wenger se teme că o astfel de competiţie va avea ca scop doar profituri mai mari şi nu va fi construită după un sistem de merit, care să includă promovarea echipelor din campionatele naţionale mai slabe din punct de vedere financiar.
"Eu cred doar în meritul sportiv", a spus Wenger. "Astfel, dacă o asemenea întrecere va fi formată, va trebui să avem două echipe - una pentru competiţia europeană şi alta pentru liga naţională", a explicat antrenorul lui Arsenal, adăugând că "în ritmul actual, banii care ajung la cluburi din Liga Campionilor nu vor fi suficienţi pentru unele cluburi deoarece acestea cheltuiesc prea mult".