Pe 22 mai, in anul 337, intr-unul dintre cartierele Nicomediei, Imparatul Constantin, pontifex maximus, initiatorul cezaropapismului - practica potrivit careia treburile seculare ale statului sunt amestecate cu cele religioase -, e pe cale sa-si dea obstescul sfarsit. Desi, cu ultimele puteri, incearca sa ajunga la Constantinopole, stralucitoarea urbe la temeliile careia si-a zidit spiritul, nu izbuteste sa se miste de aici, din Ancyrona. In schimb, inainte sa treaca pragul spre cele vesnice, apuca sa primeasca botezul crestin din mainile episcopului Eusebiu.
Agitat, artistic vorbind, de o mie de intrebari (in ciuda calmului olimpian si bunei cuviinte pe care le degaja prezenta sa fizica), care de care mai stufoase si mai dureros-insolente, Alexandru Radvan a ales sa pomeneasca memoria Marelui Constantin si momentul mortii/invierii sale (celebrat, potrivit sinaxarului ortodox, pe 21 ale lunii) printr-o expozitie cu densitati nelinistitoare si cu asperitati de o salbatica, intratabila aroganta stilistica (vezi toate "extazele" lui Constantin, cel aflat, ambiguu, cu un picior in religia lui Sol Invictus si cu celalalt in crestinism, pictate in nuantele iridiscente ale halourilor prin care sfintii traiesc transfigurarile in cartile-postale ale muzeelor bisericesti), asezata printre ruinele de la Curtea Domneasca (Curtea veche), pret de o luna de zile.
Trupul conceptual al expozitiei lui Radvan (un dialog abrupt intre picturi cu o cromatica violenta si reprezentari sculpturale mozaicate, cu pigmenti din speta sienelor si pamanturilor arse), Memoriile lui Constantin, desfasoara, cum spune insusi autorul intr-o incrancenat cogitativa prezentare a proiectului sau, "indoiala, rezerva si nu in ultimul rand punerea sub semnul intrebarii a civilizatiei crestine. El (proiectul) este o interpretare libera a faptelor acestui imparat, o abordare personala a fi