„Je crois à la résolution future de ces deux états, en apparence si contradictoires, qui sont le rêve et la réalité, en une sorte de réalité absolue, de surréalité, si l’on peut ainsi dire.“/ „Cred în dizolvarea în viitor a acestor două stări, în aparenţă atît de contradictorii, care sînt visul şi realitatea, într-un soi de realitate absolută, de suprarealitate, dacă putem spune astfel“. André Breton Manifestul suprarealist, 1924 Primele idei explicite despre natura visului le va exprima Dolfi Trost în eseul Vision dans le cristal, subintitulat Oniromancie obsessionnelle, publicat în 1945. De la bun început, este reafirmată una dintre ideile fundamentale ale suprarealismului: „Le mouvement surréaliste, dès son apparition, s’est opposé à la division artificielle de la vie en aspects diurnes et nocturnes, en affirmant pour la première fois la nécessité matérialiste et dialectique de mettre le rêve en accord avec l’état de veille“1 („Mişcarea suprarealistă, încă de la începutul ei, s-a opus diviziunii artificiale a vieţii în aspecte diurne şi nocturne, afirmînd pentru prima dată necesitatea materialistă şi dialectică de a pune visul în acord cu starea de veghe“). A pune în acord visul cu realitatea diurnă înseamnă a-l obiectiviza, „realitatea“ fiind în mod necesar obiectivă, deci supusă unei analize raţionale bazate pe legile logicii. Acest proces de obiectivizare este posibil datorită distincţiei operative propuse de Freud, între conţinutul latent şi cel manifest al visului; în viaţa nocturnă, se produc evenimente ciudate, apar imagini surprinzătoare şi, pe baza lor, se înfiripează o poveste care exprimă, de fapt, înţelesuri ascunse în narativul definit drept „vis“. Această modalitate de a înţelege natura visului este însă prea strîmtă, prea limitată: adevărata semnificaţie a visului se pierde, straturile profunde ale realităţii rămîn ascunse vederii, spune Trost.