Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După CCR și CSM, membri CNA fideli lui Băsescu se plâng la CE de încălcarea "statului de drept"

Publicat in Cotidianul, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Pâra la Comisia Europeană a devenit un obicei pentru instituțiile aservite lui Traian Băsescu. Consecința? Ceea ce am văzut deja cu toții până acum după ce s-au plâns Comisiei Europene Zegrean și iluștrii de la CSM. Presiuni uriașe asupra României pentru a respecta "statul de drept" al lui Băsescu și al servitorilor lui din instituții publice.

După CCR și CSM, a venit rândul CNA să apere "statul de drept" mult clamat de Traian Băsescu în ultimele luni.

Cinci dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), puși de Băsescu și de PDL în acest Consiliu, au trimis, vineri, Comisiei Europene, o scrisoare deschisă în care îşi exprimă "îngrijorarea" cu privire la Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului. Scrisoarea a fost trimisă fără a se ține cont și de opinia șefului CNA Răsvan Popescu, care nu este la fel de vehement ca și cei cinci.

Documentul, remis vineri Mediafax, este adresat membrilor CE Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, şi Androulla Vassilliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism, tineret şi sport, şi este semnat de Ioan Onisei (vicepreşedinte CNA) şi membrii Consiliului Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Mircea Valeriu Deacă şi Valentin Jucan.

"Actul Guvernului aduce importante prejudicii industriei şi ne ridică îngrijorări majore cu privire la funcţionalitatea statului de drept în România, având în vedere că emiterea Ordonanţei s-a făcut fără consultarea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a Consiliului Concurenţei şi fără a fi supusă dezbaterii publice. Au fost ignorate criteriile de transparenţă prevăzute de Legea nr. 52/2003 referitoare la transparenţa decizională în administraţia publică. Au fost inculcate prevederile din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi Legea concurenţei nr. 21/1996 ca

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°