Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Ionescu, ANEIR: Mă îndoiesc că majorarea salariilor va crește consumul

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 martie 2012 ·

Autorităţile statului mizează pe ideea că majorarea salariilor ar putea duce la creşterea consumului, dar exportatorii se îndoiesc de acest lucru, a declarat, astăzi, în cadrul primei ediţii a Forumului IMM de la Romexpo, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Imporatorilor din România (ANEIR) şi co-preşedintele Consiliului de Export al României.

"N-am reţinut nimic din gândirea noului cabinet pentru viitorul sectorului IMM. În ultima perioadă, autorităţile statului lansează ideea că, în perioada următoare, consumul va relansa economia României. E adevărat, dar mă îndoiesc de acest lucru. Mi-aş dori ca anul acesta, majorarea de salarii să ducă o creştere a consumului", a spus Ionescu.

Potrivit acestuia, nu vor fi acoperite toate segmentele de consum. "Avem şanse, însă, la servicii şi produsele agro-alimentare. În privinţa modului în care se pot apropia de piaţa externă, este greu, dacă nu imposibil", a precizat Ionescu.

Exporturile au crescut extrem de mult

Acesta a adăugat că România importă extrem de mult fără ca acest fenomen să poată fi acoperit din planul local.

"Importăm extrem de mult, cu 19 miliarde de euro creştere în ultimii doi ani de zile. E păcat că acest plus de import nu s-a putut acoperi din plan local. Există o piaţă imensă pentru sectorul IMM, de 38 miliarde de euro. În plus, din 24.600 exportatori cât avea România la începutul crizei, anul trecut au rămas în vigoare numai vreo 14.000. Sfătuiesc IMM-urile, fără să ignorăm dezvoltarea numerică a acestora, că fără integrarea într-un lanţ de producători mari, nu au nicio şansă", a menţionat Mihai Ionescu.

Prima ediţie a Forumului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România a debutat astăzi la Bucureşti, în cadrul centrului expoziţional Romexpo. Evenimentul se va derula pe parcursul a trei zile, pâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 41 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 5 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°