De curand, ministrul finantelor a facut o declaratie aparent nevinovata, dar care pune in lumina cat de precar inteleg guvernantii nostri mecanismele din economie si cat de putin isi propun sa imbunatateasca situatia acesteia. Ministrul a spus ca avem un deficit de forta de munca de aproape 500.000 de salariati - iar apoi a insirat ramurile in care deficitul este mai pregnant. Unde greseste ministrul?
Romania se distinge, printre altele, cu un nivel foarte scazut al productivitatii muncii. In orice intreprindere, din orice industrie, productia raportata la numarul de salariati este de 2, 3 sau chiar 10 ori mai scazuta la noi decat in unitati similare din celelalte tari ale Uniunii Europene. Expresia sintetica a acestei stari de lucruri este nivelul Produsului Intern Brut pe locuitor, unde Romania se situeaza doar la 39% din nivelul mediu al UE, in termeni de putere de cumparare echivalenta. Ar trebui sa crestem PIB cu 66% pentru a ajunge la nivelul Ungariei! Nu trebuie sa ai doctorate in economie pentru a intelege legatura directa dintre PIB pe locuitor si standardul de viata: suntem pe locul 26 din 27 de tari membre, tot aici este si nivelul nostru de trai. Iar daca vrem sa traim mai bine, trebuie sa muncim mai productiv.
Cresterea productivitatii depinde de doi factori esentiali: tehnologie si organizare. Pentru tehnologie mai eficienta este nevoie in principal de investitii, iar pentru organizare - in primul rand de reglementari flexibile ale pietei fortei de munca. Cu investitiile, de bine de rau lucrurile s-au miscat in directia cuvenita, indeosebi pe seama capitalului strain. Pe partea reglementarii pietei muncii insa, jalea este deplina. Am scris de nenumarate ori despre acest subiect, protestand fata de o legislatie construita stramb, din perspectiva exclusiv sindicala; la noi, angajatii au toate drepturile si cat mai putine obligatii, iar ang