Două bătrâne, în vârstă de 72 şi respectiv 74 de ani, una din municipiul Vaslui şi cealaltă din localitatea Banca, au ajuns în stare gravă la spital, aseară, ele fiind găsite în şoc hipotermic.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, în ambele cazuri bătrânele locuiau la casă şi au fost observate întâmplător de nişte trecători care le-au văzut căzute în curte.
Bătrâna de 74 de ani din Banca a fost găsită cu temperatura corpului de 32 de grade, în timp ce vârstinca din Vaslui avea o temperatură de 34 de grade. Prima dintre femei a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman“ din Bârlad, iar cea de-a doua la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui.
„Din câte se pare, în ambele cazuri e vorba de două paciente cu antecedente medicale“, ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.
Adăpost pentru oamenii străzii
În acest an, Primăria municipiului reşedinţă de judeţ a amenajat un adăpost pentru oamenii fără adăpost la una din clădirile din incinta Ştrandului Municipal. Astfel, că 20 de oameni ai străzii pot beneficia de consultaţii medicale, apă caldă, o masă caldă şi un pat.
Anul trecut, în cadrul adăpostului amenajat de Primăria Vaslui pe timp de iarnă pentru oamenii străzii, peste 30 de persoane au beneficiat de asistenţă şi îngrijire: 20 în zona Obor, şase în incinta Spitalului Vechi şi şase la Adăpostul de zi şi noapte pentru copiii străzii.
Citeşte şi:
FOTO Prima zăpadă din acest sezon: a nins ca în poveşti la Vaslui