Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschis de în urmă cu 10 luni, bazinul de înot din Turda de 1,8 mil. euro are probleme cu hidrozilație și pierderi masive de apă

Publicat in CityNews Alba, marți 12 noiembrie 2013 ·

Bazinul de înot din Turda, o investiție a cărei valoare s-a ridicat la aproape 1,8 milioane de euro, ajunge motiv de ceartă pentru primarul Tudor Ștefănie și pentru directorul Salinei Turda, Vasile Nemeș, și asta după ce, inaugurat fiind în luna februarie a acestui an, bazinul are pierderi masive de apă, și totodată s-au găsit fisuri ale bazinului de recilculare.

Bazinul din Turda a fost inaugurat în februarie 2013 și este dotat cu cinci culoare de înot, adâncimea apei fiind cuprinsă între 1,20 m şi 1,80 m, cu block-start-uri la capătul mai adânc. Capacitatea bazinului este de 60 de persoane, fiind astfel proiectat încât să fie utilizat concomitent de două clase de elevi.

După ce investiția a fost dată în folosință, consilierii locali au aprobat desemnarea SC Turda Salina Durgău SA ca administrator al bazinului de înot.

Problemele au început să înceapă imediat după prima lună de la darea în folosință, când s-au constatat infiltrații, presupunându-se că lucrările de hidroizolație nu ar fi de calitate. Mai mult, la umplerea bazinului cu apă, s-au observat pierderi masive și fisuri ale bazinului de recilcurare.

Inițial, directorul Salinei Turda, Vasile Nemeș, în calitate de administrator al bazinului de înot, a declarat în prezent bazinul funcționează prin soluții provizorii și că, totodată, urmează acționeze în instanță constructorul, și anume firma SC Grup IV Instalații SA din Cluj-Napoca.

Simultan cu neplăcerile create de închiderea și redeschiderea bazinului, s-a aprins un alt scandal. Primarul din Turda, Tudor Ştefănie le-a cerut consilierilor locali să demită întregul Consiliu de Administraţie al societăţii SC Turda Salina Durgău SA şi schimbarea reprezentantului forului local în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Astăzi, reprezentanții Primăriei Turda au ținut să clarifice mai multe aspecte. Potrivit acestora, investiția a fost realiz

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 56 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°