Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Printul Sturdza promite investitii de 10 milioane de euro

Mostenitorii printului Sturdza cer 46.000 de hectare de teren autorittilor din Neamt * mostenitorii familiei Sturdza revendica 46.000 de hectare de teren in judetul Neamt * la sfirsitul saptaminii se va stabili termenul la care se vor studia actele suplimentare solicitate mostenitorilor * Familia Sturdza mai are de asteptat pina ce va intra in posesia terenurilor din judetul Neamt, solicitate statului roman. Prezent in judetul Neamt pentru discutii cu autoritatile judetene, Gheorghe Sturdza a declarat: "Vrem sa primim inapoi padurile care au fost ale noastre timp de sute de ani. Eu, copil fiind, am trait la Hangu si pot spune ca sint nemtean. A fost un moment dificil pentru noi atunci cind am fost nevoiti sa fugim din tara. Nu sint de parere ca noi ar trebui sa avem prioritate la retrocedarea terenurilor, fata de cei care au de primit suprafete mai mici. Toti cei carora le-au fost luate proprietatile trebuie sa si le primeasca inapoi, asa cum au fost ele. Vrem sa investim peste zece milioane de euro pentru dezvoltarea turismului si pentru construirea unor fabrici de prelucrare a lemnului", a declarat Gheorghe Sturdza. Reprezentantul legal al familiei Sturdza, Nicolae Bujor, a amintit si faptul ca, intre cele doua razboaie mondiale, familia Sturdza a detinut 46.000 de hectare de teren, dintre care aproape un sfert a fost dat taranilor pentru a fi lucrate. In urma discutiilor purtate la sediul Prefecturii, Ilie Petre, juristul institutiei, a precizat ca mai trebuiesc rezolvate unele probleme cu caracter birocratic. "Eu sint de parere ca ne pripim putin. Documentatia familiei Sturdza este incompleta si am observat in fotocopiile pasapoartelor membrilor familiei princiare ca acestea sint expirate din anul 2000. In acelasi timp, am solicitat copii si dupa certificatele de nastere, pentru a putea stabili schema succesorala. Vineri, vom stabili noul termen la care se vor de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 55 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 55 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 31 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 25 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°