Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francul elveţian a sărit de 4 lei, atingând un nou maxim istoric

Publicat in Gandul, marți 9 august 2011 ·

Francul elveţian a depăşit marţi pragul de 4 lei, referinţa publicată de BNR, de 4,0221 lei/franc elveţian, fiind cu 10 bani peste cursul de schimb valabil luni şi marcând un nou maxim istoric, pe fondul deprecierii leului în raport cu euro şi al aprecierii monedei elveţiene faţă de cea europeană.

Românii au de rambursat băncilor credite în franci elveţieni în valoare de 3,2 miliarde de euro, în echivalent, majoritatea fiind garantate cu ipoteci.

Gândula scris recent că BNR îi sfătuieşte pe cei care au împrumuturi în moneda elveţiană să încerce să le refinanţeze.

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, declara că numărul creditelor în franci elveţieni este "semnificativ", dar nu îngrijorător de mare. El a explicat că Banca Centrală nu are niciun control asupra evoluţiei monedei elveţiene.

Guvernatorul BNR, despre creditele în franci elveţieni

Întrebat despre creditele în franci elveţieni, luni, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a lăsat să se înţeleagă că BNR nu intenţionează să ia măsuri precum cele adoptate de Ungaria, în ceea ce priveşte creditele în franci elveţieni.

"Repetarea ideii că în Ungaria cineva, statul sau Dumnezeu din cer, a uşurat povara datoriilor este falsă. Este vorba de împingerea spre viitor din această povară de plată apărută din diferenţa de curs", a explicat luni oficialul Băncii Centrale.

El a spus că înlesnirile la plată trebuie abordate individual, de la caz la caz, deoarece sunt persoane care dispun de resurse pentru a suporta un cost temporar mai înalt şi nu vor să amâne datoriile.

În opinia lui, evoluţia francului elveţian creează riscuri atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, dar mult mai rezonabile comparativ cu situaţia din Ungaria.

"În cazul nostru riscurile sunt relativ rezonabile şi nu sunt răspândite la toate băncile. Avem doar două-trei bănci unde riscurile sunt ma

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 22 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 24 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 18 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 14 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°