Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Ce poţi vedea în judeţul Tulcea în afară de Delta Dunării: cetăţi, mănăstiri şi cei mai vechi munţi

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Cetatea Enisala atrage în fiecare week-end sute de turişti pasionaţi de istorie, iar celebrele mănăstiri din judeţ sunt o altă destinaţie ideală pentru finalul de săptămână. Cei pasionaţi de munte sunt invitaţi în Parcul Naţional Munţii Măcinului, acolo unde pot încerca şi varianta turismului ecvestru, propusă de Administraţia Parcului Naţional. În municipiu, muzeele tulcene te atrag în fiecare zi cu expoziţii inedite, temporare sau permanente.

La peste 30 de grade Celsius, finalul te săptămână te va duce într-un loc răcoros, ferit de soarele puternic şi aglomeraţia din oraş. Una dintre cele mai plăcute modalităţi de petrecere a timpului liber în Tulcea sunt mănăstirile Celic Dere, Cocoşu şi Saon. Situate în inima naturii (ultima dintre cele trei fiind foarte aproape de baltă), cele trei mănăstiri îşi aşteaptă zi de zi vizitatorii.

Triughiul mănăstirilor

Oamenii locului te vor plimba cu poveştile lor în trecutul celor trei mănăstiri, pe „dealul cocoşului“, acolo unde, spune legenda, un cocoş s-ar fi arătat în vis călugărilor care înnoptau în zonă şi le-ar fi spus că exact în locul acela trebuie să ridice un lăcaş de cult.

La Cocoşu vei găsi multe camere în chiliile mănăstirii. Aproximativ o sută de persoane au putea fi cazare în mănăstirea din pădurea de tei.

La Saon şi Celic sunt mai puţine locuri de cazare (câteva zeci). La Saon, spre exemplu, ai putea avea o surpriză extrem de plăcută: măicuţele primesc grupurile de turişti cu mese ecologice, gătite pe loc din ceea ce au în gospodărie. Cunoscute pentru hărnicia lor, măcuiţele de la Saon au şi unelte de pescuit pentru balta din imediata apropiere. Sumele sunt foarte mici, întrucât nu vei achita decât produsele, nu şi munca măicuţelor.

Şi dacă ai ajuns în zonă nu se poate să nu vizitezi şi mănăstirea Celic, acolo unde vei putea vedea două icoane

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 37 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 50 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°