Unul dintre cele mai bine realizate dictionare ale limbii romane pe model enciclopedic european ramane cel datorat lui Lazar Saineanu, aparut in 1896. De atunci si pana in perioada interbelica, dictionarul a fost imprimat in noua editii. Exista si o editie, mai putin cunoscuta, aparuta dupa 1989.

Pentru o parte a comentariilor care urmeaza, am folosit editia din 1914, a treia, "revazuta si adaogita", tiparita la Editura Samitca din Craiova. Cititorul nostru de astazi vede astfel un martor palpabil pentru autonomia si importanta culturala a Craiovei de atunci, doar partial redobandita in anii din urma.

Am avut in copilarie si pastrez si azi un volum foarte folosit din editia a treia, cea din 1914, a dictionarului amintit. A slujit bunicilor mei materni care erau institutori, apoi copiilor lor, sase cu totii - generatia parintilor mei -, nascuti in preajma, in timpul si dupa Primul Razboi Mondial. Am mai vorbit si scris in cateva randuri despre acest martor si formator exceptional de cultura care a fost Dictionarul lui Saineanau si, fireste, Saineanu insusi. Cu permisiunea cititorilor acestei rubrici, voi relua acest subiect pentru domniile-lor in maniera adecvata. Pana atunci insa, iata cum era formulat in dictionar articolul "Ilie": "Ilie (Sfant), profet rapit (zice-se) la cer intr-un car de foc; serbat de taranii nostri la 20 iulie, zi de fulgere, trasnete, vifore. Poporul crede, cand bubue tunetul, ca sfantu Ilie se preumbla cu caru-i pe bolta de arama a cerului, alergand dupa draci ca sa-i trasneasca cu fulgerele sale. V(ezi) Palie." Si gasim, tot la Saineanu, sub numele indicat: "Supranumele sfantului Ilie, cel care paleste holdele (....); Paliile, surori ale Sf. Ilie care aduc foc, arsita si boale arzatoare; serbate de popor la 19 iulie, cu o zi inainte de Sf. Ilie."

Asa cum se noteaza si in lucrari mai recente ale cercetatorilor romani,