Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corabia nebunilor cu Travka la timonă revine la Peninsula

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 23 august 2012 ·

George Gadei (Voce), Alexei Turcan (chitară), Misha Gâlcă (chitară), Mizdan (bass) şi Cristi Chirodea (tobe) poposesc pe malul Mureşului la Festivalul Peninsula, unde vor concerta vineri, 24 August, ora 19.30 la Ciuc Music Live Stage.

Până atunci George Gâdei, soslistul trupei ne-a împărtăşit câteva din gândurile trupei co ocazia come back-ului Travka la Peninsula. Reporter: Travka la Peninsula. De când şi de ce ?

George Gâdei : Cred că este a doua noastră prezenţă Travka la Peninslua, după ce am mai concertat la ediţia din 2006. Plus că am mai cântat în Bastionul din Cetate în anii trecuţi unde a fost tare interesant. Atunci la Peninsula a fost frumos şi acum o să fie mult mai bine, cântăm mai mult, avem o oră jumate şi va fi, sperăm, totul super ok. Ăsta e şi motivul penru care am acceptat invitaţia de a reveni în acest an la Peninsula. Facem şi o avanpemieră la lansarea celui de-al treilea album Travka, care va fi lansat, cel mai probabil, în luna octombrie. Încă numele albumului este secret, e un nume aşa… mai în formare, deoarece se întâmplă atâtea lucruri în aer, în atmosferă şi e mai bine să păstrăm numele albumului cât mai aproape de data lansării albumului. Cu siguranţă va fi un nume bun. Rep.: Pe unde s-a mai perindat muzical trupa Travka ?

G. G.: Acum de câteva zile am fost prezenţi la un festival în Republica Moldova la Festivalul Faces of Friends de la CahulCahul, după care a urmat Suceava, Peninsula şi apoi închidem micul nostru turneu la Piteşti. Legăm aceste trei concerte pentru a ne menţine în formă pentru noul nostru album din toamnă. Rep.: Mai găsiţi motivaţia de a cânta cu toată nebunia politică din România ? G. G. Noi cântăm ca oamenii să se simtă ei înşişi, să se bucure, fără politică şi alte nebunii de acest gen, de psihoze colective. Asta este şi ideea de a cânta, ca oamenii să se rupă de tot circul de la centru. Venim, ne în

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 34 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 24 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 45 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°