Patru, dintre cei 34 de membri ai forului de conducere al judeţului, au fost numiţi în funcţii de demnitari după data de 9 decembrie 2012. Succesorii lor au depus ieri jurământul
Votul de pe 9 decembrie 2012 a adus schimbări şi în componenţa Consiliului Judeţean Braşov. Pentru că patru dintre consilierii judeţeni numiţi în funcţie în vara anului trecut au obţinut posturi de demnitari, aseară, plenul CJ Braşov a validat noi membri de pe listele de supleanţi, ţinând cont că păstrarea ambelor funcţii era imposibilă. Cei care au părăsit autoritatea judeţeană sunt Sebastian Grapă şi Viorel Chiriac, care au obţinut câte un post de senator, Ion Ochi, care a fost ales deputat, dar şi Valentin Şoneriu, care, începând de săptămâna aceasta, este secretar de stat la Ministerul Agriculturii.
În locul acestora, conform listelor de supleanţi, au fost numiţi Nicolae Cristei (PC), Emil Niţă junior (PSD), Adrian Maxim (PNL) şi Luana Minea (PSD). Cei patru au fost valida’i de plenul CJ şi fiecare a fost numit într-o comisie: Nicolae Cristei şi Luana Minea în cea de Sănătate, Emil Niţă, la Urbanism, iar Adrian Maxim în Comisia de Industrii.
Postul de vicepreşedinte, deţinut de Viorel Chiriac, nu a fost, deocamdată atribuit, cu toate că încă din decembrie, preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a anunţat numirea pe această funcţie a consilierului judeţean Mihai Popa. Preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, a precizat că nu a primit confirmarea finală de la preşedintele PSD, astfel că funcţia de vicepreşedinte rămâne liberă până la şedinţa viitoare. „Am avut o discuţie cu preşedintele PSD vizavi de funcţia de vicepreşedinte, fiindcă, în conformitate cu protocolul pe care îl avem încheiat, această funcţie revine PSD. Suntem obligaţi să respectăm protocolul şi până ce nu am această confirmare, nu pot să iau o decizie”, a explicat Aristotel Căncescu.
Mihai Popa