Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tandemul ciclistului nevăzător a trecut ieri şi prin Iaşi (FOTO)

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 19 iulie 2013 ·

Ineditul turneu, de promovare a normalităţii ca atitudine, va străbate 28 de judeţe. Ciclistul a ajuns anul trecut la Londra.

Ecoul campaniei naţionale „Dărâ­măm ziduri pentru a construi punţi“ s-a auzit ieri şi la Iaşi. Personajul central a fost Florin Georgescu, ciclistul nevăzător care în urmă cu un an a pedalat până în Anglia, pe locul din spate al unui tandem. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a promova normalitatea ca atitudine, indi­ferent de abilităţi şi dizabilităţi. „Slo­ga­nul campaniei ne încurajează să dărâ­măm zidurile din noi înşine şi dintre noi, în loc construind punţi care să ne apropie. În ciuda stării noastre fizice şi sociale, trebuie să fim ceea ce ne dorim cu adevărat şi să facem ceea ce ne împlineşte. Nu e firesc să lăsăm aceste ziduri sociale şi profesionale să ne des­partă atât de arbitrar în categorii sociale, de la handicap, până la etnii şi minorităţi“, a spus Florin Georgescu.

Ieşenii cu dizabilităţi au fost ieri invitaţi să se accepte pe ei înşişi şi să îmbrăţişeze normalitatea, în ciuda diferenţelor fizice.

Florin Georgescu este un exemplu pentru toate persoanele cu handicap, anul trecut parcurgând 2.400 de kilometri, până la Londra, pentru a marca Jocurile Olim­pice şi Paralimpice. El şi-a pierdut ve­derea în urmă cu peste două decenii, la vârsta de 14 ani. În ciuda schimbării ne­aşteptate ce a apărut în viaţa sa, şi-a continuat drumul cu optimism şi ambiţie. În prezent, are 38 de ani, este doctor în Psi­hologie şi lucrează în cadrul Ministerului Muncii, la Direcţia Pentru Persoane cu Handicap. Împreună cu prietenul său, Alexandru Răcănel, pilotul prim al tandemului, s-a implicat în mai multe proiecte şi campanii sociale. Anul acesta, şi-au început drumeţia pe bicicletă pe 1 iulie şi au ca ţintă traversarea a 28 de judeţe ale ţării. În fiecare oraş, împreună dărâmă un zid compus din cutii de carton însemnate

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 27 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°