Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rețetele lui Adi Hădean. Pui cu sos de merişoare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 februarie 2013 ·

Merişorul înroşeşte vara versanţii Apusenilor dar se găseşte şi în alte zone ale României. Fructele, care seamănă cu afinele (şi arbuştii seamănă între ei) sunt de cele mai multe ori roşii dar pot fi şi albe sau roz. Sunt recoltate şi expediate în ţările din care importăm apoi sucuri naturale pline de antioxidanţi, pentru că atât putem noi.

Din fericire, în ultima perioadă au început să apară merişoarele şi prin pieţele noastre. Acum câteva zile am cumpărat trei-patru sute de grame. O să le folosesc destul de repede pe toate. Am gătit piept de pui, pe care l-am condimentat înainte cu un amestec de ierburi aromatice măcinate şi mirodenii (coriandru, chimion, cimbru, boabe de muştar).

Pentru garnitură am folosit ceapă roşie, usturoi, cartofi, pere. Am crestat cartofii şi i-am împănat cu cimbrişor.

Am pus cartofii, ceapa şi usturoiul înt-o tavă, pe hârtie de copt.

Am presărat peste legume sare şi piper, le-am stropit cu puţin ulei de măsline şi am pus tava în cuptorul încins. 25 de minute la 200 de grade Celsius.

Am pus puiul, merişoarele, perele curăţate de seminţe, câteva frunze de mentă şi o lingură de unt, într-o tigaie şi apoi pe foc.

După 3-4 minute, puiul a început să se rumenească la exterior. Am stins cu vin alb, am mai lăsat puiul acolo 3 minute apoi l-am scos pe o tavă şi l-am pus în cuptor, alături de cartofi (a stat 12-14 minute în cuptor). Am scos perele pe o farfurie şi am lăsat merişoarele în tigaie, să scadă sosul de pe ele.

Am pus şi o linguriţă de zahăr în sos.

Simplu, nu?

PONT

Cartofii pot fi fierţi pe jumătate, în apă cu puţină sare.Lucrul acesta e de folos dacă ai musafiri, vrei să pregăteşti mai multe porţii şi ai nevoie să reduci cât poţi de mult timpul de coacere.

Despre Adi Hădean

"Am 36 de ani. Am profitat la maximum de experienţele mele din ultimii 30 de ani şi mi-am învăţat bi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°