Creştinii catolici au luat lumina sfântă sâmbătă seară, iar ieri au participat la oficierea slujbei religioase de Paşti. Carmin Farţade, preotul paroh din Ploscuţeni, comuna unde locuiesc cei mai mulţi catolici vrânceni, le-a cerut credincioşilor să-şi iubească şi să-şi înţeleagă semenii. De asemenea, i-a sfătuit să fie mai buni, iar prin faptele lor să preţuiască simbolul crucificării şi învierii lui Iisus. „Prin răstignire, Iisus a luat toate păcatele omenirii asupra Sa, pentru ca noi să ne putem bucura de linişte sufletească şi de iertarea păcatelor. Prin ceea ce a făcut Iisus pentru noi, ne-a demonstrat că binele în cele din urmă învinge răul. Să încercăm cu toţii ca prin ceea ce facem să nu Îl mai supărăm pe Cristos. Să fim mai buni unii cu alţii şi să ne iubim. Trebuie să trăim cu bucurie această mare sărbătoare creştină”, a transmis preotul paroh Carmin Farţade.
După ce a ţinut această predică, preotul a oficiat ceremonia religioasă a Cinei cea de Taină, apoi localitatea Ploscuţeni a răsunat de cântece pascale, interpretate de credincioşii evlavioşi care în ciuda vremii reci s-au bucurat la biserică de sărbătoarea Învierii Domnului. Liturghia s-a încheiat cu tradiţionalul „Cristos a Înviat!”, cuvinte ce vor fi rostite până la Înălţarea Domnului.
A urmat apoi o procesiune la Monumentul Eroilor, situat în mijlocul comunei. Oamenii au mers cu lumânările aprinse şi au cântat alături de preot. Acolo, a fost oficiat un scurt prohod pentru amintirea tuturor răposaţilor comunităţii, iar apoi creştinii s-au îndreptat liniştiţi spre case, unde au putut ciocni un ou roşu şi au putut gusta din pască.
Creştinii catolici au luat lumina sfântă sâmbătă seară, iar ieri au participat la oficierea slujbei religioase de Paşti. Carmin Farţade, preotul paroh din Ploscuţeni, comuna unde locuiesc cei mai mu