Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După accidentul din Austria, Șerban Huidu a fost în comă indusă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 octombrie 2011 ·

Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. În timp ce cobora pe pârtie, a încercat să evite un grup de copii și s-a izbit cu capul într-un copac, intrând în comă pentru câteva zile. Sursa: serbanhuidu.ro

"Nu am fost în comă indusă, cum am auzit că s-a spus. Am fost chiar în comă. Nu îmi aduc aminte cum este Dincolo. Amuzant mi se pare că atunci când m-am trezit am spus că sunt la Lima. Citisem "Mătuşa Julia şi condeierul" de Mario Vargas Llosa, o carte care m-a marcat foarte mult dacă m-am întors de dincolo cu ea în cap. Acolo acţiunea se petrece înainte de apariţia televizorului, în Peru. La Radio Panamericana, un tânar redactor se îndrăgosteşte de o matuşă prin alianţă, Julia", spunea Huidu, într-un interviu pentru EVZ.

El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, din care a ieşit pe 1 ianuarie. La aproximativ o săptămână după internare, Şerban Huidu a părăsit secţia de Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o rezervă a spitalului din Innsbruck.

Totodată, Şerban Huidu a început atunci exerciţiile fizice de recuperare. Şerban Huidu a revenit pe 4 februarie în România.

La momentul respectiv, reprezentanţii Prima TV au declarat că Şerban Huidu se simte bine şi îşi continuă recuperarea.

Pe 14 februarie, Şerban Huidu şi-a vizitat colegii din studioul Kiss FM. Pe 9 martie, el a apărut în prima ediţie din noul sezon al emisiunii "Cronica Cârcotaşilor" de la Prima TV. Între timp, Huidu şi reluat rolul de prezentator şi realizator al emisiunii "Cronica cârcotaşilor", alături de Mihai Găinuşă.

CITIŢI Şi:

Șerban Huidu a provocat un grav accident. Doi oameni au murit din vina lui. Realizatorul TV riscă până la 7 ani de închisoare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record de cazuri de coronavirus în Franța: peste 13.000, în 24 de ore

Libertatea acum 54 minute
Franţa a înregistrat 13.215 noi cazuri de COVID-19, în doar 24 de ore, nou record de la începerea testării pe scară largă în această ţară. De asemenea, în Hexagon, într-o singură zi, au murit 123 de persoane, potrivit informaţiilor date publicităţii

Boris Johnson susţine că un al doilea val al coronavirusului este inevitabil

Wall-Street.ro acum 19 minute
Boris Johnson a declarat că este inevitabil ca ţara să se confrunte cu un al doilea val de coronavirus şi a precizat că deşi nu îşi doreşte o a doua carantină la nivel naţional, guvernul ar putea fi nevoit să introducă noi restricţii. Potrivit unor

Caz revoltător la Tulcea. Profesor reţinut pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu eleve de 14 şi 15 ani

Adevarul acum 3 ore
Potrivit anchetatorilor, faptele au fost săvârşite în perioada aprilie-iulie 2020. Bărbatul în vârstă de 29 de ani va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Orban: Cursurile se vor desfășura online mai multe zile, pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor

HotNews acum 2 ore
Premierul Ludovic Orban anunţă că timp mai mai multe zile cursurile se vor desfăşura online pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor. Numărul de zile nu a fost încă decis, dar va fi stabilit prin ordin a

Virusolog german: „De măşti nu scăpăm aşa de repede”. Ce state din Europa ar trebui să ia măsuri mai dure

Adevarul acum o ora
Este vocea de care ascultă germanii pe timp de pandemie: Christian Drosten a dezvoltat primul test de diagnosticare a infecţiei cu noul coronavirus. În interviu pentru DW, el avertizează că ne aşteaptă o iarnă grea.

Raluca Olaru s-a calificat în semifinalele probei de dublu la WTA Roma! Victorie după un meci maraton

Pro Sport acum 2 ore
România are deja o reprezentantă în semifinalele turneului de la Roma. Raluca Olaru şi Anna Lena Friedsam au obținut calificarea în penultimul act al probei de dublu, după victoria obținută în fața perechii Magda Linette / Bernarda Pera, scor 5-7, 7

BEC: Votul va fi valabil şi dacă ştampila a fost aplicată pe buletin depăşind patrulaterul, dar opţiunea e evidentă

HotNews acum 52 minute
Votul la alegerile locale va fi valabil şi în cazul în care ştampila aplicată pe buletinul de vot a depăşit limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă, dar şi dacă ştampila este în interiorul patrulaterului, iar alte ştampile î

Și Danemarca introduce restricţii, după o nouă explozie a cazurilor de COVID

Jurnalul acum o ora
Danemarca introduce restricţii, în urma numărului mare de cazuri de coronavirus înregistrare în ultima perioadă. Astfel, limita persoanelor la adunările publice se reduce de la 100 la 50. Mai mult, barurile şi restaurantele se închid mai devreme, la

Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de tramvaiul 41. Circulaţia spre Ghencea, blocată

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat a murit, vineri, după ce a fost lovit de un tramvai de pe linia 41, în zona Pod Ciurel din Capitală. Circulaţia de pe linia 41 este blocată de mai mult de o oră pe sensul spre Ghencea.

Un înalt oficial american susține că Hezbollah depozitează cantități mari de nitrat de amoniu în Europa

Gandul acum o ora
Nathan Sales, coordonatorul serviciului antitero din cadrul Departamentului american de Stat, a declarat vineri că gruparea militantă Hezbollah a depozitat în Europa substanțe chimice care pot fi folosite la fabricarea de explozibili, în special nit

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

14°/21°
dum.

13°/24°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/20°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/25°
lun.

12°/27°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

14°/18°
dum.

14°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°

Editoriale