Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul meseriilor căutate în vremuri de criză, în Olt

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

O mică parte dintre cei aproximativ 11.000 de şomeri din Olt au şanse să îşi găsească un job, oferta angajatorilor fiind foarte săracă.

Rodica Voicu, o tânără de 21 ani din Slatina se numără printre şomerii fericiţi care au avut şansa să îşi găsească un loc de muncă, chiar şi în vremuri de criză, atunci când numărul celor care fac angajări este redus. După ce a studiat piaţa şi a văzut ce se caută, tânăra a început să îşi depună CV-uri. S-a angajat de curând în domeniul confecţiilor. Deşi nu se simte împlinită pe plan profesional, Rodica este mulţumită totuşi că are unde să muncească. „Niciodată nu mi-am propus să lucrez într-o croitorie sau o fabrică de confecţii, dar am tot urmărit oferta Agenţiei de Şomaj atunci când stăteam acasă şi am văzut că în fiecare zi se căutau confecţionere sau muncitori necalificaţi în acest domeniu. Nu aveam pregătirea necesară, dar am zis că pot învăţa. Poate nu e cel mai bun loc de muncă, dar sunt fericită că am unde să muncesc, în aceste vremuri. Nu-mi permiteam să stau acasă“, povesteşte tânăra. Cazul ei nu este singular.

Şomeri mulţi, joburi puţine

Cu toate că numărul şomerilor este în creştere în Olt, la sfârşitul lunii august înregistrându-se aproximativ 11.000 de persoane fără loc de muncă, cu aproape 300 de olteni mai mult faţă de luna anterioară, angajatorii olteni pun la dispoziţia acestora prea puţine slujbe. Pentru a veni în sprijinul şomerilor, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt am încercat să realizăm un top al celor mai căutate meserii în vremuri de criză. „Majoritatea locurilor de muncă vacante sunt în confecţii şi construcţii. Se mai caută şoferi, bucătari, ospătari, operator calculator. Dacă ar fi să facem un top pe primul loc s-ar situa confecţiile, pe locul doi construcţiile iar pe următoarea poziţie se află meseria de şofer“, a spus Elena Iordac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 20 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 20 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°