"Ce prost se mai imbraca unii", si-a zis Vasile B., privind ca hipnotizat sapca de pasla cu urechi a profesorului Gomoiu.
"E poloneza - a laudat-o profesorul - o poarta minerii. E de la guvern, comanda speciala". "Ma uitam, nimic altceva", s-a scuzat Vasile B. "Vad eu ca va place - a zis profesorul, desi Vasile B. avea expresia perplexa a unui voyeur prins asupra fap-tei - va fac rost de una. Am promis, e sfant!". "Ei, nici chiar asa", l-a temperat Vasile B. si lucrurile pareau sa se fi oprit aici. Totusi, dupa o saptamana s-a trezit cu profesorul la usa. "E un cadou - a zis acesta silindu-l sa-si puna sapca aia oribila pe cap - s-o purtati sanatos. Acum suntem doi".
"Cum dracuâ, dar toate chestiile astea mi se intampla numai mie. Mai rau decat sa te urasca Gomoiu e sa te iubeasca Gomoiu", a zis Vasile B. uitandu-se in oglinda. Avea exact mutra unui miner polonez care, o data cu sapca, primise si decizia de concediere. "O porti si tu odata, de doua ori - a zis sotia - si gata. Jignesti omul. Oricum, Gomoiu e profesor, a terminat o facultate, ti-a dat-o ca sa-ti faca o placere".
Afara era un frig de inlemneai. Sapca era o oroare, insa urechile lui Vasile B. se simteau bine. Vasile B. se simtea prost, dar o mica parte din el se simtea bine. Colegii si-o probau, cu sapca pe cap nu mai stiai care e unul si altul, ceva mai caraghios nu se putea inchipui, insa interesul lor pentru sapca era sincer. Vasile B. le-a dat telefonul lui Gomoiu si, dupa cateva zile, toti aveau sepci de pasla cu urechi. "Sa mor eu - a zis contabilul-sef - daca nu-s sepci nemtesti. Ce poloneze, ce ucrainene! Uitati-va la un film cu fascisti si o sa vedeti ca e uniforma Gestapo-ului. Ma rog, ale nemtilor erau mai negre, dar ce, culoarea conteaza? Modelul!". In scurt timp, tot Institutul arata ca o cazarma. Sau ca o mina din Silezia. Intr-un ziar a aparut un articol despre grupari