Ultimele două tele-apariţii ale preşedintelui au băgat România în sperieţi. Toată populaţia ştia că Traian Băsescu este un personaj într-o ureche. Scoate din pălărie tot felul de iepuri nebuni, de idei trăsnite şi de mici jucării politice de perplexat electoratul. Rolul său a fost şi rămâne captivant, chiar dacă se repetă. Stilistic vorbind, este extrem de unitar.
Pe toate cele pe care le lansează Traian Băsescu le rotunjeşte, le potriveşte şi amplifică. Rezultă un produs discursiv care te scoate din papuci. Nu ştii ce să faci. Să spargi un geam, să opreşti televizorul sau să protestezi pe bulevard. În ultima vreme, Traian Băsescu a izbutit să stârnească mânia tuturor. Nu mai poţi merge pe stradă fără să te trezeşti întrebat, ce facem? Cum scăpăm de el? Tu cât mai stai în România? Eu am hotărât să plec!
Starea generală este de exasperare. Şi nu vine numai din criza economică. E un soi de neputinţă în faţa sistemului, în faţa mafiei şi în faţa discursurilor monocord ale preşedintelui. Pe omul acesta nimic nu pare să-l atingă. E maximul tupeului pe care îl pot suporta scena publică şi sticla rece a televizoarelor. El a rămas în registrul câtorva argumente pe care le învârte ameţitor şi le recombină. Reducerea numărului de parlamentari, România controlată de Voiculescu şi Vîntu, atacul la instituţiile statului, restructurarea clasei politice etc.
Toate nu-s decât pietricele strecurate în pantofii populaţiei. Şi le repetă ca un apucat. Ai zice că toate s-au întâmplat aseară şi mâine dimineaţă cad în capul tuturor, el fiind în acelaşi timp cheia tuturor porţilor închise, nodul gordian al acestei crize nebune. Traian Băsescu are marele tupeu de a acuza România şi românii de toate relele şi eşecurile pe care le-a patronat, condus sau provocat. Îi face mincinoşi pe toţi adversarii săi pentru că el este campionul neîncoronat al minciunilor. Şi îi acuză