Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina:Costel Diaconu, salvatorul de la Descarcerare

Publicat in Adevarul, duminică 11 aprilie 2010 ·

Fiecare intervenţie cu autospeciala de descarcerare sau cu ambulanţa SMURD presupune curaj, atenţie şi îndemânare. În cei opt ani de când este pompieri, Costel a învăţat să pună viaţa oamenilor mai presus de orice.

Şi-a dorit să devină inginer, iar după ce a terminat liceul a dat la Politehnică. A avut norocul să fie admis, însă problemele financiare din familie l-au făcut să renunţe la visul său. „Am fost admis şi am fost foarte bucuros că am reuşit să intru la facultatea pe care doream să o urmez. Părinţii mi-au spus apoi că nu au bani să mă întreţină în timpul studiilor şi m-au convins să renunţ. Am fost foarte dezamăgit atunci. Intrasem la Inginerie Autovehicule Rutiere, domeniul care mă pasiona cel mai mult“, îşi aminteşte cu regret militarul oltean.

A fost nevoit să îşi găsească un loc de muncă, dar şi-a propus să meargă din nou la facultate, atunci când o să aibă bani. „În 2002 m-am angajat ca pompier la ALRO. M-am obişnuit de la început cu această meserie, iar în scurt timp am prins drag de ea. Am învăţat cât este de important să salvezi vieţile oamenilor, am realizat că este o meserie care îşi oferă multe satisfacţii“, spune Costel Diaconu.

Salvează oamenii dintre fiarele maşinilor

În 2006 a devenit pompier militar la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar după doi ani în care s-a ocupat de stingerea incendiilor, a urmat cursurile Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi a fost repartizat să lucreze pe autospeciala de descarcerare şi pe ambulanţă. În fiecare zi de serviciu este tot timpul gata de intervenţie. Are la dispoziţie mai puţin de 50 de secunde să iasă cu maşina pe poarta unităţii, echipat şi pregătit pentru acţiunea de salvare. Recunoaşte că are o misiune grea, însă este încântat de rezultatele muncii sale. „Nu este uşor, întâlneşti zilnic situaţii dificile şi trebuie să faci tot posibil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°