Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie dedicată pionierilor, la Palatul Cotroceni

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 martie 2010 ·

"Expoziţia este bazată în special pe fotografii cu pionieri activând în Palatul Cotroceni (care, între anii 1949 şi 1976, a fost Palatul Pionierilor - n.r.) şi montaje video cu filme provenind din arhiva Studioului Sahia şi de la TVR", a declarat, recent, pentru Agerpres, dr. Ştefania Ciubotaru, şeful Biroului de presă al Muzeul Naţional Cotroceni.

De asemenea, printre exponate se vor regăsi uniforme, insigne, primele cravate, Statutul pionierilor, ziare şi reviste de epocă dedicate pionierilor.

"Dorim ca, pe 22 iunie, la vernisaj, să aducem şi persoane care au făcut parte din primele detaşamente de pionieri ce au intrat în Palatul Cotroceni imediat după lansarea acestei organizaţii, în anul 1949 - 1950", a spus dr. Ciubotaru.

Potrivit directorului general al Muzeului Naţional Cotroceni, Adina Renţea, la eveniment va participa Corul de Copii Radio care va interpreta "cântece pioniereşti".

Printre personajele din fotografii se vor regăsi lideri marcanţi ai Partidului Muncitoresc Român, respectiv ai Partidului Comunist Român - Gh. Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.

Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, care va furniza fotografiile, expoziţia va fi deschisă până în luna septembrie a acestui an.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a luat naştere organizaţia "Pionierii României", pentru care a fost creată, în 1945, revista "Înainte".

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadraţi în Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România (UAER).

Pe 30 aprilie 1949, într-o şedinţă festivă la care a participat toată conducerea de partid şi de stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul Cultural "Gh. Gheorghiu Dej), angajamentul de pionier.

În perioada 1949

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 3 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°