Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE anticipează printr-o eroare victoria naţionalistului sârb Tomislav Nikolici

Publicat in Gandul, duminică 20 mai 2012 ·

Uniunea Europeană (UE) a anticipat duminică, printr-o eroare, rezultatul alegerilor prezidenţiale din Serbia, publicând înaintea închiderii secţiilor de votare un mesaj care anunţa alegerea unuia dintre cei doi candidaţi, şi anume a naţionalistului populist Tomisalv Nikolici, relatează AFP. Redacţiile au primit duminică după-amiaza, prin e-mail, un comunicat anunţând o "declaraţie comună a preşedinţilor Consiliului UE Herman Van Rompuy şi al Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso privind alegerea lui Tomislav Nikolici ca preşedinte al Republicii Serbia". Link-ul conducea către un mesaj de eroare, iar e-mailul UE a fost urmat de un alt mesaj care cerea să "nu se ţină cont de mesajul trimis în urmă cu câteva minute privind alegerile din Serbia". Potrivit serviciilor Consiliului Uniunii Europene, la originea gafei se află o "eroare tehnică" produsă de sistemul de transmitere a comunicatelor. În funcţie de rezultatul scrutinului, au fost pregătite două proiecte de comunicate, "ca în cazul oricăror alte alegeri", a explicat un diplomat pentru AFP. Peste 6,7 milioane de alegători sârbi au votat duminică pentru candidatul care a reuşit să îi convingă de capacitatea sa de a scoate ţara din marasmul economic, preşedintele în exerciţiu, proeuropeanul Boris Tadici, fiind favorit, în faţa lui Tomislav Nikolici.

Uniunea Europeană (UE) a anticipat duminică, printr-o eroare, rezultatul alegerilor prezidenţiale din Serbia, publicând înaintea închiderii secţiilor de votare un mesaj care anunţa alegerea unuia dintre cei doi candidaţi, şi anume a naţionalistului populist Tomisalv Nikolici, relatează AFP. Redacţiile au primit duminică după-amiaza, prin e-mail, un comunicat anunţând o "declaraţie comună a preşedinţilor Consiliului UE Herman Van Rompuy şi al Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso privind alegerea lui Tomislav Nikolici ca preşedinte al Republicii Serbia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 52 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 29 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°