Radiaţiile ultraviolete (UV) sunt radiaţii electromagnetice cu o lungime de undă mai mică decât radiaţia din spectrul vizibil, percepută de ochi. Spectrul razelor ultraviolete are lungimi de undă de până la 380–400 nm. Ele sunt cauza celor mai multe leziuni oculare din spectrul radiaţiilor luminoase. Ozonul din atmosferă filtrează majoritatea radiaţiilor cu lungime de undă sub 290 nm. Deteriorarea acestui strat face să venim în contact cu o cantitate mai mare de raze UV decât în trecut. Între 1 şi 3% din razele UV ajung totuşi la nivelul solului. Studii recente arată că, în timpul unei zile de vară, cantitatea de UV este dublă în intervalele orare 8–10 şi 14–16. Expunerea de scurtă durată la soare rareori cauzează leziuni oculare. În timpul expunerii prelungite la soare, pe cornee ajung radiaţii UV în cantităţi mai mari şi provoacă leziuni ale primului strat de celule. Corneea este prima structură a suprafeţei anterioare a ochiului şi este transparentă. Ea absoarbe cea mai mare parte a razelor UV. Efectele nocive asupra corneei sunt cumulative; uneori se poate produce chiar arsură corneeană sau fotocheratită, care se manifestă cu dureri accentuate şi scăderea temporară a vederii. Aşa se întâmplă în timpul eclipselor de soare, când oamenii privesc mai mult spre soare, lângă suprafaţa apei sau iarna, când zăpada reflectă 80% din radiaţia UV şi, practic, expunerea aproape că se dublează. În ariile geografice cu mult soare, expunerea prelungită poate cauza leziuni cronice pe suprafaţa conjunctivei, primul strat al suprafeţei ochiului situat în jurul corneei, care acoperă suprafaţa ochiului şi faţa internă a pleoapelor. Aceste leziuni sunt: pinguecula (depozit alb-gălbui pe conjunctivă), pterigionul (ţesut inflamator care pleacă din conjunctivă şi acoperă treptat corneea) sau chiar tumori ale conjunctivei (carcinom epidermoid). Şi radiaţiile UV pro