Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andone: Dacă vom câştiga vineri cu U Cluj, suntem campioni

Publicat in Gandul, miercuri 16 mai 2012 ·

Antrenorul Ioan Andone nu credea că partida câştigată de CFR Cluj, scor 5-0, cu CS Mioveni, se va disputa având în vedere starea terenului, şi a subliniat că echipa sa trebuie să câştige meciul cu Universitatea Cluj pentru a-şi asigura titlul de campioană, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Credeam că nu se va disputa această partidă pentru că erau condiţii improprii, dar vedeţi într-un campionat civilizat, în care zicem să ne respectăm, am jucat pe acest teren. În prima repriză am dat după minge, a fost o ţurcă, în repriza a doua a fost altceva. Important este că am luat puncte, am obţinut ce am vrut şi ne gândim la meciul de vineri. Robert Dumitru nu a amânat niciodată meciul. El a fost cu o oră înainte pe teren şi a spus că dă drumul, dar tot răul spre bine. Avem meciuri vineri şi duminică, e imposibil să joci cu aceiaşi jucători. Voi folosi două echipe pentru că nu ai cum în 48 de ore să recuperezi. Efectiv în 9 zile am avut patru jocuri şi e inuman în asemenea condiţii. Trebuie să ne supunem, dar e riscant. Trebuie să câştigăm meciul de vineri, dacă îl câştigăm, suntem campioni. Deci, suntem pe mâna noastră", a declarat Andone, marţi seară, după meciul cu CS Mioveni. Tehnicianul a subliniat că are încredere că Dinamo va câştiga meciul cu Steaua: "Dinamo nu pierde pentru că le place ambianţa, spectatori mulţi... Voi ţine cu Dinamo, normal". În ceea ce priveşte decizia Comisiei de Recurs a LPF, care a menţinut hotărârea Comisiei de Disciplină privind rejucarea meciului cu Universitatea Cluj din minutul 1, Andone a spus că nu se aştepta să fie stabilită o altă dată de disputare: "Unde, în România? Credeţi că e lege şi disciplină? Niciodată nu se putea întâmpla aşa". Tehnicianul formaţiei CS Mioveni, Marin Radu II, şi-a criticat dur jucătorii: "Prea multe nu am de spus, sunt total dezamăgit de acest meci. Păcat să ne numim oameni de fotbal când poţi să faci a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 32 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 44 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 23 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 51 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°