Inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro sunt tehnici care cresc şansa cuplurilor infertile de a avea un copil. În cazul inseminării artificiale, sperma recoltată se introduce în uterul femeii aflate la ovulaţie, în timp ce fertilizarea in vitro presupune obţinerea embrionilor în laborator.

Premiul Nobel pentru inventatorul fertilizării in vitro Statisticile arată că, la nivel mondial, infertilitatea afectează 15% din cuplurile aflate la vârsta reproductivă, iar datele asociaţiei „SOS Infertilitatea" arată că una din şase persoane, bărbaţi şi femei, are o problemă de fertilitate. Specialiştii definesc infertilitatea drept inabilitatea de a concepe un copil după un an de raporturi sexuale regulate fără a utiliza metode contraceptive.

Printre cele mai frecvente cauze ale infertilităţii la femei se numărără infecţiile sexuale, endometrioza, problemele de ovulaţie, defectele uterului sau ale cervixului şi disfuncţiile sexuale care împiedică relaţia sexuală (dyspareunia sau vaginismul). La bărbaţi, printre cauzele infertilităţii se numără proasta calitate a spermei, traumatismele sau infecţiile la nivelul organelor reproductive, disfuncţiile hormonale şi disfuncţiile sexuale care împiedică ejacularea. În funcţie de cauzele infertilităţii se recomandă metode de fertilizare asistată adecvate.

Inseminarea, când sunt puţini spermatozoizi

În cazul în care calitatea spermei bărbatului este scăzută, adică spermatozoizii sunt într-un număr redus, dar pot realiza fecundarea, se recomandă inseminarea artificială. Sperma recoltată este prelucrată în laborator, apoi se introduce în vagin (inseminare intracervicală sau ICI) ori în uter (inseminare intrauterină sau IUI), în perioada de ovulaţie a femeii. În acest fel, este facilitat drumul spermatozoizilor către ovule, crescând şansele de concepţie.

În cazul în care femeia urmează tratamente de fer