MIRCEA MIHĂIEŞ: „Marea diversiune s-a bazat pe presupoziţia că rolul principal al NATO e să se extindă la infinit. Fals, completamente fals“.
Recunosc: m-am molipsit de la gâdea-stan-cristoiu şi mă ţin de profeţii. Neavând raza de acţiune a celor trei, m-am manifestat în cercul restrâns al prietenilor, cărora le-am dat în plic închis versiunea mea asupra summitului. Redusă la o frază, profeţia de bază suna cam aşa: indiferent ce se va întâmpla la marea adunare NATO, că va ninge, că va fi vreme bună, că vor fi primiţi cinci noi membri sau nici unul, pentru televiziunile oligarhice de vină va fi Băsescu! Zis şi făcut. Alimentate cu muniţie cât pentru zece războaie mondiale, televiziunile şi ziarele aservite au decretat: summitul a fost un eşec!
De ce? Pentru că a participat şi Băsescu la el. Un summit în care Putin a fost de două ori învins - o dată prin extinderea scutului antirachetă, a doua oară prin acceptarea traversării Rusiei pe uscat şi aer a convoaielor NATO spre Afganistan - numai ratat nu e. Şi atunci, eşec pentru cine? Pentru România, ca ţară organizatoare? N-aş zice.
Am zapat intens pe marile canale de televiziune internaţionale, am căutat pe internet ediţiile ziarelor de impact şi-am constatat că numele României apărea mai frecvent decât al oricărei alte ţări de pe planetă. Dacă nici acum n-am câştigat o bătălie pentru imagine, n-o să mai câştigăm, cu siguranţă, niciodată. La capitolul organizării propriu-zise, ne-am comportat surprinzător de bine. Chiar mult-hulita restricţionare a circulaţiei a arătat că, în cele din urmă, n-a murit nimeni: indivizii cu bani erau deja la munte, iar sărăntocii posesori de Dacii şi-au mai odihnit mârţoagele, că oricum mare lucru nu era de făcut în oraş.
Din punctul de vedere al audienţei planetare, iarăşi nu poate fi vorba de eşec: au duduit televiziunile, radiourile şi