La 8 februarie 1904 a început războiul ruso-japonez, un conflict generat de ambiţiile imperialiste ale Imperiului ţarist şi ale Imperiului japonez în privinţa Manciuriei şi Coreii. Principalele teatre de luptă au fost Port Arthur şi Peninsula Liaodong, împreună cu calea ferată care lega Port Arthur de Harbin.

Ruşii căutau de multă vreme un port ale cărui ape să nu îngheţe în timpul iernii. Japonezii au intrat în război datorită nevoii strategice de stăvilire a expansiunii ruseşti către Coreea. La sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, mai multe ţări occidentale intraseră în competiţie pentru influenţă, comerţ sau ocuparea de teritorii în Asia răsăriteană, în vreme ce Japonia se străduia să ajungă la statutul de superputere mondială. Statutul de mare putere în acea perioadă depindea în parte de accesul la colonii, care asigurau materii prime şi pieţe de desfacere.

Asigurarea controlului asupra coloniilor depindea la rândul lui de puterea flotelor militare şi comerciale, de porturi cu ape adânci şi cu mai multe dane, care să găzduiască cuirasate tot mai mari şi să asigure aprovizionarea, printr-un lanţ de depozite de cărbune, combustibilul necesar motoarelor cu aburi ale vaselor de război.

Japonezii considerau Coreea „de drept” în sfera de interes nipon, tradiţii şi vechi legături geostrategice legând cele două regiuni. În secolul al XIII-lea, Japonia a fost atacată de războinicii dinastiei Yuan din Mongolia, care traversaseră Peninsula Coreeană. Coreea era subordonată în mod tradiţional Chinei.

La început, guvernul japonez a dorit să despartă Coreea de China, să transforme peninsula într-o ţară independentă. Această schimbare nu era posibilă, de vreme ce China nu dădea niciun semn că ar fi dispusă să renunţe la suzeranitatea asupra Coreii. Între China şi Japonia au izbucnit mai mul