Fericirea ar trebui garantată prin Constituţie, întocmai ca libertatea. Mulţi vor obiecta că fericirea este o noţiune abstractă, un concept fără graniţe sigure. La fel este şi libertatea. Şi că este relativă, o dovedesc puterile din orice ţară a lumii. Poţi spune că eşti liber într-o lume în care condiţionarea şi manipularea sunt regula ”liberului arbitru”?

Cum ar arăta o Românie în care fericirea ar fi garantată prin Constituţie? Poate ar fi o Românie a respectului, a bunului simţ, al oamenilor de bine care nu vor nici capra şi nici moartea vecinului lor. Poate ar fi o Românie în care munca să fie respectată şi de angajatori dar şi de angajaţi, ar fi o lume în care agresivitatea şi-ar reduce cotele în numele toleranţei. Da, ar fi o lume, nu doar o Românie. Deci o lume utopică.

Pastila de fericire la purtător

Adrian A. este unul dintre micuţii beneficiari ai mei. S-a născut într-o făcătură de cartier al Clujului, lângă rampa de gunoaie a oraşului. N-a ieşit de acolo niciodată. Şi cum ar putea s-o facă doar nu are nici haine curate, nici apă să se spele, nici încălţări? Are doar o viaţă, primită şi aia fără cerere. În ziua aceea, copiii ca el au avut şansa să facă o baie, să mănânce şi apoi să iasă, pentru prima oară într-un parc în oraş.

A coborât din microbuz într-o evidentă stare de uimire. A rămas ţintuit locului privind în jur. Apoi într-un chiot dincolo de puterea trupului său firav a exclamat: ”Uite ce de ălaaa!”. Am privit încotro arătau degetele lui inuman de subţiri, semn al foamei îndurate constant. Indicau în toate direcţiile. A mai ţipat o dată cu aceeaşi voce-chiot, uimită, şocată şi gâtuită: ”Ioooi, uite ce de ălaaa!”. L-am pus să meargă să atingă acel ”ăla”. A alergat împleticindu-se şi a îmbrăţişat fericit un copac.

Abia atunci am realizat că în mediul în care se născuse şi crescuse, din