Fundatiile Agapis si Heifer doneaza stupi fermierilor saraci din Salaj
30 de familii defavorizate din comuna Rus, judetul Salaj, vor primi gratuit cate cinci familii de albine si materialele necesare construirii stupilor, in cadrul unui proiect initiat de Fundatia Agapis Zalau, cu sprijinul Heifer Project Romania si finantarea organizatiei "Elevages sans Frontieres". Valoarea totala a acestuia se ridica la aproximativ 34.000 de dolari.
Primii trei beneficiari din localitatea Rus au primit deja cele cinci familii de albine. "Prin acest proiect, urmarim sa crestem veniturile localnicilor, prin introducerea apiculturii ca o activitate noua pentru oamenii din zona", sustine Alin Prunean, presedintele Agapis Zalau. Proiectul se va intinde pe parcursul a doi ani. In primul an, 15 gospodari vor primi cate cinci familii de albine, iar in cel de-al doilea an, alti 15.
"Beneficiarii isi vor mari veniturile prin comercializarea produselor apicole. Un mare avantaj al apiculturii este acela ca necesita putin efort, dar ofera un profit bun raportat la valoarea investitiei. Participantii isi vor putea vinde majoritatea produselor apicole. Un alt avantaj adus de apicultura este contribuitia la hrana beneficiarilor, care vor consuma miere in loc de zahar si vor folosi si alte produse apicole sanatoase, precum polen, nectar sau ceara", a mai spus Prunean.
Persoanele cuprinse in proiect vor primi materialele necesare construirii stupilor si vor lucra impreuna la construirea lor. In maxim doi ani, fiecare familie beneficiara va oferi, la randul sau, altei familii din sat, cate cinci familii de albine.
Fundatiile Agapis si Heifer doneaza stupi fermierilor saraci din Salaj
30 de familii defavorizate din comuna Rus, judetul Salaj, vor primi gratuit cate cinci familii de albine si materialele necesare construirii stupilor, in cadrul unui