Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI s-ar mulţumi pentru început şi cu privatizarea a doar şase mari companii naţionale

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 mai 2012 ·

"Continuă derapajul privind calendarul privatizărilor, mai ales că mai multe procese au eşuat din raţiuni ce ar fi putut fi prevenite (...) Am căutat axarea programului pe companiile cu un impact economic mai mare şi cu mai mare impact pe atragerea investitorilor. Dar nu vindem bijuteriile coroanei? Chiar şi bijuteriile coroanei necesită investiţii de milioane pentru a ţine pasul cu progresul tehnologic şi o economie în creştere. Statul nu are aceşti bani şi trebuie să vină din mediul privat", a spus, potrivit Mediafax, şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

El a precizat că noul Guvern va trebui să se concentreze pe listarea Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz şi ofertele publice la Tarom şi CFR Marfă, chiar dacă "şi privatizarea Oltchim este importantă". Ziarul România Liberă a arătat zilele trecute că o eventuală tentativă de privatizare a Tarom, chiar şi parţială, are şanse maxime să eşueze, în condiţiile în care compania aeriană are pierderi de zeci de milioane de euro. O tentativă de privatizare Tarom a eşuat şi în 2000, atunci cererea de a privatizare fiind făcută de Banca Mondială. Trecerea în proprietate privată a mai multor linii aeriene europene, printre care Malev, Balkan, LOT sau CSA, a eşuat în anii care au trecut. Experţi în transporturi aeriene susţin că privatizarea Tarom este importantă, afirmând însă că aceasta trebuie să aibă loc în 2-3 ani, timp în care linia aeriană poate aduce pierderile la zero.

Franks a ţinut să explice că dacă o companie de stat este profitabilă nu înseamnă că este şi bine condusă.

"Multe companii de stat cu profit câştigă mult mai puţin decât ar trebui din cauza ineficienţei, contractelor proaste sau chiar corupţiei (...) Îmi pare rău s-o spun, dar nu s-au făcut progrese corespunzătoare privind introducerea unui management privat în companiile de stat. Am auzit chiar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 8 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum o ora
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum o ora
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum o ora
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum 39 minute
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°