Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai profitabile acţiuni de pe Bursă - Revista presei economice

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Presa economică de astăzi scrie despre topul celor mai profitabile acţiuni de pe Bursă, alungarea băncilor din Londra de taxa pe bonus sau deschiderea pub-ului Charlatans. Printre alte subiecte, operatorii de telefonie nu pot participa la Birourile de credite, iar aurul se află în cea mai importantă scădere din acest an.

Topul celor mai profitabile acţiuni de pe Bursă. Cătălin Chelu şi Ioan Niculae se numără printre marii câştigători ai loteriei RASDAQ din 2009. Bursa RASDAQ a surprins şi anul trecut cu randamentele ameţitoare pe care le-au adus unele dintre acţiunile listate pe această piaţă, un număr de 10 astfel de titluri avansând în 2009 de peste 10 ori. Cele mai multe dintre aceste titluri se tranzacţionează doar de câteva ori pe an şi au un rulaj foarte scăzut, astfel că randamentele pe care le oferă sunt accesibile doar unui număr mic de investitori, scrie Ziarul Financiar.

Taxa pe bonusuri alungă băncile din Londra. Instituţiile financiare din Marea Bri­tanie preferă să achite taxa pe bo­nusuri impusă de Cabi­ne­tul Gordon Brown decât să re­du­că din valoarea plăţilor su­­p­li­­mentare. Aşa reiese dintr-o anchetă efectuată de „Financial Times”. Guvernul mizează pe un randament de peste 550 mil. lire ster­line, iar unele bănci străine, precum Goldman Sachs şi JP Morgan, analizează un eventual transfer în alte ţări al activităţilor lor, scrie Financiarul.

Cafepedia Universitate devine pub-ul irlandez Charlatans. Cătălin Mahu, proprietarul La Mama, cea mai extinsă reţea de restaurante cu specific românesc, a inaugurat pub-ul irlandez Charlatans, în Bucureşti. Unitatea, lansată în Ajunul Crăciunului, este deschisă pe locul fostei cafenele Cafepedia Universitate, aflată tot în portofoliul omului de afaceri. Investiţia în cel mai recent pub irlandez din Capitală, cuantificată de proprietar în "câteva zeci de mii de euro”, a presupus reamenaj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 20 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°