Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matematicianul arădean care se simte „ca acasă” în universităţi de prestigiu. Cum a făcut un fost elev de la „Moise Nicoară” performanţă la Harvard, Princeton şi Caltech

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

Pe parcursul studenţiei, Andrei Jorza s-a simţit tot timpul la locul lui la Harvard. A absolvit facultatea cu magna cum laude, după care şi-a făcut doctoratul la Princeton. În prezent, predă studenţilor şi face cercetare la California Institute of Technology. Spune că nu ar fi avut şansa de a obţine, în România, rezultatele înregistrate până acum în domeniul cercetării în SUA, pentru că domeniul pe care îl studiază, teoria algebrică a numerelor, nu este foarte activ în ţară.

În 1999, elevul Andrei Jorza călca pentru prima dată pe pământ american. „Primisem o bursă de la Fundaţia Soros pentru o şcoală de vară la un liceu de top din Connecticut", îşi aminteşte matematicianul. Experienţa i-a plăcut, iar doi ani mai târziu, arădeanul urma să-şi înceapă studiile la Harvard. „Admiterea la facultate în SUA este foarte standardizată: toată lumea dă examene de limbă şi de matematică, şi eventual câteva examene adiţionale, iar aceste examene, împreună cu notele de la şcoală şi realizările extracurriculare sunt analizate şi se face o decizie cumulativă", explică tânărul cercetător. A ales SUA pentru că mulţi dintre colegii alături de care fusese la olimpiade de matematică au ales, la rândul lor, universităţi de acolo. Şi a ales Harvard din o serie de motive, nu în ultimul rând datorită renumelui universităţii. „Privind în urmă, îmi dau seama că am făcut alegerea bună, Harvard având, după părerea mea, cel mai bun departament de matematică pe domeniul meu, care este teoria numerelor", explică matematicianul arădean.

Harvard, locul potrivit

Înconjurat de studenţi entuziasmaţi de domeniile lor, Andrei Jorza a simţit, în permanenţă, că Harvard era locul potrivit pentru el. Spune că nu poate da un verdict în privinţa educaţiei oferite de universităţile din România, din moment ce nu a studiat în sistem, dar că un lucru care i-a plăcut enorm şi care i-ar fi lipsit în R

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°