Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, că o iniţiativă de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este oportună în acest moment din mai multe motive, potrivit Agerpres.
Liderul liberal susţine că nu există o majoritate parlamentară care să îi ceară preşedintelui României desemnarea unui alt premier, motiv pentru care nu există obiectul unei iniţiative de suspendare din funcţie.
''Am fost întrebat dacă aş face parte dintr-o majoritate parlamentară acum, ce aş face cu Traian Băsescu. Aş iniţia suspendarea? Am spus 'nu'. Cu această majoriate aş merge la preşedinte să desemneze un premier din partea acestei majorităţi. Dacă ar fi procedat ca toamna trecută, am fi iniţiat suspendarea. Nu suntem în această situaţie, deci problema suspendării nu se pune. Când preşedintele va încălca Constituţia şi va exista majoritatea parlamentară vom iniţia suspendarea', a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, Crin Antonescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, că o iniţiativă de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este oportună în acest moment din mai multe motive, potrivit Agerpres.
Liderul liberal susţine că nu există o majoritate parlamentară care să îi ceară preşedintelui României desemnarea unui alt premier, motiv pentru care nu există obiectul unei iniţiative de suspendare din funcţie.
''Am fost întrebat dacă aş face parte dintr-o majoritate parlamentară acum, ce aş face cu Traian Băsescu. Aş iniţia suspendarea? Am spus 'nu'. Cu această majoriate aş merge la preşedinte să desemneze un premier din partea acestei majorităţi. Dacă ar fi procedat ca toamna trecută, am fi iniţiat suspendarea. Nu suntem în această situaţie, deci problema suspendării nu se pune. Când preşedintele va încălca Constituţia şi va exista majoritatea parlamentară vom iniţia s