Cu putin noroc si mai multi bani de la buget, din 2006 FNT va scapa de codita lui „nenea Iancu“ din titlu si va deveni international. A spus-o Ion Caramitru, care si-o doreste foarte mult si are si dreptate. Cumva, Festivalul National si-a epuizat formula, el a aparut intr-o vreme in care Romania teatrala nu era invadata de evenimente similare, cu tema sau fara (de la Festivalul „Capul de… Regizor“ la cele de dramaturgie, comedie, teatru studio etc.), de care nu se mai poate distinge decit prin amploare si, eventual, locatie. In asteptarea internationalizarii insa, FNT si-a facut cu oarece gratie, sa zicem, iesirea de pe scena festivalurilor cu aura locala.
- Clubul, programul si biletele
In primul rind, a fost un festival organizat, si nu pentru ca erau trecute niste nume la capitolul respectiv din caietul-program, ci fiindca administrativ s-au simtit papusarii din spatele marionetei: locuri date la timp, informatie distribuita bine etc.. Apoi, ca a venit vorba de caiete program, in sfirsit arata si cel al FNT-ului intr-o forma civilizata. Mai mult decit civilizata, de fapt, e un caiet foarte bine facut, ceea ce conteaza foarte mult pentru alungarea aerului de provincie pe care tinde sa-l capete, de la un punct incolo, o manifestare de acest fel. Iar festivalul a avut, in plus, si un site, cu fotografii, informatii exhaustive…
Pe urma, a avut un „Club al festivalului“ – n-a functionat el asa cum ar fi trebuit (prea mic spatiul, prea multi oamenii, prea scumpa bautura), dar macar a existat un spatiu virtual de dialogare, in absenta celor formale, colocvii etc.
Aglomeratia de la Cafeneau Actorilor arata foarte bine ceea ce e o constanta a FNT: festivalul e un eveniment monden, la urma urmei – asta e si motivul pentru care pretentia la invitatii pentru spectacole e atit de mare, desi multi n-ajung la reprezentatii, in sala nu ocup
