Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacientul nostru, clientul nostru?

Publicat in Viata Medicala, vineri 26 aprilie 2013 ·

Poate fi asimilat un pacient oricărui alt consumator? Cum se trasează linia dintre prestare de servicii şi exercitare a autorităţii profesionale a medicului? Este îndreptăţit pacientul (plătitor) să pretindă şi să primească orice fel de serviciu medical? (Dr. A. M.) Pacientul nostru este clientul nostru, iar medicina clinică reprezintă prestare de servicii, contra cost, consumatorilor care decid sau sunt nevoiţi să apeleze la noi. Autoritatea profesională a medicului trebuie înţeleasă numai ca plus de cunoaştere şi discernământ în evaluarea cererii formulate de pacient/client şi în aprecierea raportului risc/beneficiu al soluţiilor posibile. Pacientul/clientul este îndreptăţit să pretindă orice fel de serviciu medical, dar medicul nu este obligat să satisfacă orice cerere. Refuzul medicului este justificat de fiecare dată când satisfacerea cererii clientului ar putea să încalce oricare dintre cele patru principii fundamentale ale practicii clinice: non-maleficienţa, beneficienţa, autonomia şi justiţia socială. Faptul că pacientul se oferă să ne plătească direct (din buzunarul propriu) în loc ca plata să se facă prin intermediul unui sistem de asigurare nu schimbă în niciun fel regulile contractului. O ilustraţie clasică a acestor principii se referă la cazul unui binecunoscut artist (Michael Jackson) care, într-o perioadă de patru ani, a soli Publicitate citat şi obţinut nu mai puţin de 10 intervenţii chirurgicale pentru modificarea trăsăturilor faciale (rinoplastii, blefaroplastii, ridicarea şi augmentarea pomeţilor, lărgirea şi indentarea bărbiei). Rezultatul a fost dezgustător şi terifiant, omul transformându-se dintr-un african chipeş într-un personaj caricatural, de coşmar sau film (ieftin) de groază. În acest caz, prestatorii de servicii au încălcat principiul non-maleficienţei; obsesia estetică a lui Michael Jackson se datora unei patologii psihiatrice

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 40 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 34 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°