Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum am devenit socialist

Publicat in Dilema Veche, joi 6 mai 2010 ·

Nu ţi se întîmplă în fiecare zi să afli de la un fost prim-ministru român că te-a citat un fost ministru britanic. Tocmai asta mi s-a întîmplat săptămîna trecută. Premierul român este tocmai Adrian Năstase, persoană de care mă leagă o veche lipsă de simpatie, reciproc şi public asumată de amîndoi. Acesta scrie pe blogul său un post numit „Ne pas stigmatiser le capitalisme, mais lui opposer des contre-pouvoirs“. Acolo, Adrian Năstase citează un articol cu respectivul titlu apărut în Libération, semnat de Denis MacShane, fost ministru laburist. La care adaugă următorul P.S.: „Aştept comentariile voastre. Eu nu ştiam, spre exemplu, că, în străinătate, Christian (Cristian) Ghinea se dă socialist român!“.

Îi mulţumesc domnului prim-ministru pentru că mi-a adus la cunoştinţă articolul din Libération şi sper să-i lămuresc nedumerirea. Care este legitimă, cu excepţia detaliului că nu avea de unde să ştie că eu m-aş da socialist. E drept că aşa mă prezintă MacShane în acel articol. El vorbeşte acolo despre o dezbatere (online) organizată de revista Social Europe Journal pe marginea unui manifest numit „The Good Society Project“. Manifestul scris de Jon Cruddas (parlamentar britanic) şi Andrea Nahles (secretara generală a PSD german) a fost baza de plecare a unei dezbateri la care au fost invitaţi să scrie cîteva zeci de oameni de prin Europa. Dintre toţi, MacShane s-a găsit să mă citeze tocmai pe mine şi zice chiar aşa: „În cadrul acestei dezbateri londoneze, un socialist român, Christian Ghinea, a explicat beneficiile dumping-ului social pentru muncitorii din ţara sa“.

Povestea cu H-ul în plus este simplă, exasperantă şi o spun doar să nu creadă cineva că îmi pocesc numele să pară mai cu moţ. Domnule Năstase, Microsoft e de vină, pe cuvîntul meu de fost pionier! Programul Word are ceva cu „Cristian“ şi îi pune mereu un „H“ din autocorectura englezească; mi se

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 20 minute
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum o ora
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti suspectat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 2 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 40 minute
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Nicolae Robu are cel mai ambițios proiect pentru Timișoara din ultimii 30 de ani (P)

Timpolis acum 52 minute
Foto: PNL Timiş Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, are cel mai ambițios proiect de guvernare locală pentru Timișoara din ultimii 30 de ani. Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Tim

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum o ora
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

China permite o şedere de 15 zile fără viză a călătorilor de croazieră, în anumite provincii, pentru a stimula turismul

News.ro acum o ora
Călătorii care intră în China cu croaziere internaţionale pot rămâne în anumite provincii din ţară până la 15 zile fără viză, a anunţat guvernul, în timp ce Beijingul încearcă să-şi dezvolte industria de croazieră şi turism, relatează CNBC. Reglemen

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum o ora
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°