Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii ICCJ cercetează fraudarea unor societăţi de leasing, marţi având loc 33 de descinderi

Publicat in Mediafax, marți 19 februarie 2013 ·

Poliţiştii IGPR şi procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), coordonează, marţi dimineaţă, 33 de percheziţii domiciliare în cinci judeţe şi în Bucureşti, într-un caz de fraudare a unor societăţi de leasing, urmând a fi aduse la audieri 29 de persoane.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a emis 29 de mandate de aducere pe numele unor persoane care în perioada februarie 2012 - iulie 2012, prin încheierea unor contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, au obţinut ilegal 38 de autovehicule.

La acţiunea ce se desfăşoară în judeţele Timiş, Arad, Argeş, Vâlcea, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, participă poliţişti din cadrul IGPR-Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Fraudelor, SIAS şi a Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Timiş, Arad, Argeş, Vâlcea şi Giurgiu. Suportul operativ al acţiunii este asigurat de către SRI.

Sunt vizate locuinţele membrilor unei grupări infracţionale suspectaţi de comiterea de înşelăciuni cu consecinţe deosebite, în dauna unor societăţi comerciale de leasing.

Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada februarie 2012 - iulie 2012, prin încheierea unor contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, au indus în eroare mai multe societăţi de profil, determinându-le să le remită 38 de autovehicule.

Suspecţii nu au achitat contravaloarea ratelor de leasing pentru autovehicule, acestea fiind transportate imediat după tranzacţionare în Germania, fiind valorificate, cu ajutorul unor cărţi de indentitate ale vehiculului false, pe teritoriul mai multor state membre UE.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la 359.731,2 euro şi 2.337.907,5 lei.

În cauză, la data de 14 februarie, procurorii au dispus începerea urmăririi penală faţă 14

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 27 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 22 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 46 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 10 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°