Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incursiune în Aalborg, oraşul care găzduieşte Europenele de handbal » Aer medieval

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Aalborg, al patrulea oraş ca mărime al Danemarcei, le-a întîmpinat pe românce cu zăpadă, frig, dar şi cu miros de Sărbători

Urbea din nordul Danemarcei e recunoscută pentru frumuseţea clădirilor, dar şi pentru faptul că este al doilea centru universitar al Danemarcei

De obicei, la Aalborg nu e frig. Acum, în 2010, este însă o iarnă atipică. A nins mai mult ca de obicei, stratul de omăt atingînd 30-40 de centimetri. Ce e mai uluitor pentru localnici e însă faptul că e foarte frig. Deşi iarna temperatura nu scade sub minus patru-cinci grade, acum termometrele au arătat noaptea şi minus 20!

Oamenii au rămas însă la fel. Viaţa lor de zi cu zi curge molcolm, fără grija zilei de mîine. Doar Danemarca e ţara cu unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai, pe locul patru în lume.

Situat în nordul Danemarcei, la peste 400 de kilometri de capitala Copenhaga, Aalborg şi-a păstrat în totalitate aerul medieval. Clădirile construite în anii 1700-1800, şi chiar mai devreme, sînt împodobite deja, înaintea Sărbătorilor de iarnă, cu beculeţe, ghirlande şi crenguţe de brad. Pe străduţele înguste, pavate cu piatră cubică, îţi zîmbeşte la fiecare colţ cîte un Moş Crăciun care cîntă, în faţa căruia copiii se strîng buluc.

În centru, comercianţii şi-au scos marfa în stradă. Vînd de la produse de îmbrăcat şi biciclete pînă la covrigi, bere şi turtă dulce. Puburile, foarte multe, sînt aproape goale la ora prînzului. Seara însă, nu ai loc să arunci un ac, deşi cea mai ieftină bere nu o găseşti la mai puţin de 40 de coroane daneze, adică mai bine de patru euro.

Aalborg e un oraş şi mai frumos vara, atunci cînd totul e verde în jur. Carnavalul de la Aalborg este renumit în partea de nord a Europei, avînd loc de fiecare dată în al 21-lea week-end al anului, de obicei în luna mai. 100.000 de oameni din toată Peninsula Sc

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 29 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°