Venirea primăverii trezeşte în omul obişnuit simţiri diverse. Vrea să iasă la una mică (cum zice bărbosul acela imprudent "trei am băgat, una după alta!"), începe să dispară mai des din birou, de la turbină, de la depozitul de muniţii, etc., etc. Se-nmulţesc ieşirile la terase, la iarbă verde, pe centură. Asta ca să nu mai vorbesc despre străvechiul principiu al schimbării sîngelui, generos adaptat la ideea perpetuării speciei. Primăvara are semnele ei. Păsările se întorc (tot mai rar) în ţara cu încălzire centrală, vameşii aduc acasă costume de baie şi aparate de scufundat, pe plaje apar palmieri stropiţi cu antigel, sindicaliştii lansează campanii de protest, iar primarii şi prefecţii ies prin pieţe. Dar ce e o piaţă? Un teritoriu paşnic, ai zice, colorat feeric de frunzuliţele, pedunculii, rădăcinile şi fructele atîtor şi atîtor legume şi zarzavaturi. Şi, bineînţeles, de flori. O parte din ele frumos mirositoare, de parcă de-abia ar fi fost rupte din grădinile comunei Ţările de Jos. Ţăranii (de jos, de sus) aduc aici toate produsele pentru care muncesc tot anul - cartofi, piersici, ananas, Omo, Colgate, fierbătoare şi batog de rechin. E drept, fermierii cam seamănă între ei, fie că vînd cartofi de Lunguleţu sau brînză de Dorna. Căci, de fapt, piaţa nu e deloc paşnică, de fapt aşa ne învaţă şi economiştii, aici se-nfruntă cererea cu oferta, igiena cu OPC-ul şi primarii cu intermediarii. Era să scriu "primarii cu secundarii", n-aş fi greşit mult, ultimii ani au născut un grup secundar de comercianţi care, într-adevăr, preiau marfa ţăranilor şi se ocupă de vînzarea ei. Dar exceptînd cazul în care preluarea mărfii se face cu bazooka, apariţia lor are o logică. În definitiv, nu cumpărăm nimic direct de la producător, decît dacă ne ducem în ograda, atelierul sau uzina lui. De ce ar face excepţie agricultura? Intermediarii (cu lipsurile lor temporare) pot organiz