Asta şi-au propus, între altele, organizatorii Târgului de Crăciun de la Olimpia. Aici deja se strâng haine şi jucării pentru copii până de Crăciun. În plus, organizatorii vor licita pentru cauze nobile ieslea de la intrarea la târg, iar bucătarul Jacob Hausmann le va dezvălui braşovenilor din secretele preparatelor sale
Braşovenii sunt aşteptaţi în această seară la un spectacol de culoare, sunet şi lumini, la Târgul de Crăciun de la Olimpia. Nu înainte însă de decernarea diplomelor naşilor de zimbri de la Vama Buzăului, eveniment programat la ora 17.00. De la ora 18.00, la Târgul de inspiraţie nemţească se aprind luminile brazilor. Potrivit Anemonei Hermenean, reprezentanta Food Bar Consult, braşovenii vor avea parte şi de un show de lasere special. Seara va continua apoi pe ritmurile binecunoscute ale trupei Hopograf. Concertul Holograf începe la ora 18.00. Iar dacă tot sunteţi pe la târg şi pentru că este perioada faptelor bune, organizatorii târgului vă reamintesc că o jucărie sau o hăinuţă de-a copilului dumneavoastră pe care acesta nu o mai poartă poate însemna un cadou extraordinar pentru copiii sărmani din judeţ. Asta pentru că târgul de Crăciun de la Olimpia are şi o latură caritabilă. De când s-a deschis, în fiecare zi, braşovenii au putut aduce jucării sau hăinuţe de-ale copiilor lor care nu le mai sunt de folos. Acţiunea organizatorilor târgului şi a celor de la „Salvaţi Copiii” nu s-a încheiat încă, fiecare braşovean care trece pe la târg fiind aşteptat, între orele 16.00 şi 20.00, să aducă ceva pentru copiii care nici măcar nu speră ca la ei să vină Moşul.
Anca Timiş, preşedinta filialei braşovene a „Salvaţi Copiii” a precizat că, până acum, voluntarii au reuşit să strângă aproximativ 150 de jucării şi hăinuţe pentru copii, iar până la încheierea campaniei speră să fie adunate peste 100 de jucării. „Sunt sate întregi în care familiile